Douazeci de ani - frumoasa varsta! Daca ar fi sa luam in serios unitatea cronologica de masurare a democratiei propusa de Silviu Brucan, primele doua decenii de dupa decembrie 1989 au reprezentat perioada de acomodare a romanilor cu democratia. Am depasit varsta cresei, mergem la gradinita. Si putem privi, cu intelegere si amuzament, in urma, facand bilantul - inclusiv cel lingvistic, pentru ca vocabularul nostru cel de toate zilele s-a schimbat si el in nesfarsita noastra tranzitie. In doze homeopate administrate saptamanal, vom trece in revista, pana la sfarsitul anului, cateva dintre inovatiile lexicale de dupa 1989.
Vocabularul dusmanos
Asemenea eroilor cuprinsi de betia verbala din primele filme sonore, dupa deceniile de mutenie (adeseori mai graitoare decat limbutia), romanii s-au dezlantuit dupa decembrie 1989 in rostirea unor cuvinte pe care pana atunci nu le putusera rosti decat in gand sau in soapta. "Vocabularul dusmanos", cum l-ar fi numit stalinistii, vocabularul analizelor nemiloase ale celor aproape 50 de ani de comunism romanesc, vocabularul dispretuitor prin conotatii a erupt, mai intai cu naduf, in conversatiile cotidiene purtate, in sfarsit, cu voce tare, in presa scrisa sau la posturile radio-TV, apoi, cu trecerea anilor, tot mai nepatimas, devenind terminologie social-istorico-politica.
Dictionarele de dinainte de 1989 defineau "securitatea" ca "sentiment de siguranta" sau ca nume generic al organelor de stat insarcinate cu "urmarirea, descoperirea si lichidarea uneltirilor si actiunilor dusmanoase indreptate impotriva oranduirii socialiste" (citat din prima editie a DEX, din 1975, care ne obliga la o rectificare a celor scrise cu doar cateva randuri mai sus: nu doar stalinistii foloseau adjectivul "dusmanos", ci si comunistii destupati la minte, care condamnasera plimbarea tancurilor sovietice, in 1968, prin Cehoslovacia, ca
