Izolat de echipa naţională, „Briliantul” înscrie regulat pentru Fiorentina. Sursa: Reuters
Dacă la echipa naţională de fotbal a României are probleme, la Fiorentina toa te îi merg din plin lui Adrian Mutu. Cu toate că acuza dureri la genunchiul drept, „Briliantul” a fost inclus de antrenorul Cesare Prandelli în „11”-le cu care a început partida disputată miercuri seară, pe „Artemio Franchi”, cu Debrecen, contând pentru Grupa E a Ligii Campionilor.
Iar atacantul român n-a dezamăgit. Dimpotrivă, a deschis scorul în minutul 14, când a reluat cu capul, din plonjon, mingea centrată de Marchionni. Mutu a rămas pe teren pe toată durata jocului câştigat de italieni cu 5-2, iar la final a primit laude din partea jurnaliştilor din „Cizmă”.
Spectator cu Polonia
„Mutu joacă bine doar împotriva celor de la Debrecen. Lăsând gluma la o parte, românul chiar şi-a deschis un cont împotriva acestei echipe, de vreme ce a marcat trei goluri în două jocuri”, a notat site-ul fiorentinanews.com, iar violaplanet.com a precizat: „Mutu a marcat golul care a deschis, practic, meciul, dar cel mai mare merit al său a fost acela că s-a pus în slujba echipei”.
Prin reuşita de miercuri seară, Adi Mutu a ajuns la un total de şapte goluri în Liga Campionilor. Unul dintre acestea a fost înscris pentru Chelsea, în sezonul 2003- 2004, altul pentru Juventus, în sezonul 2005-2006, iar celelalte cinci goluri (patru în faza grupelor şi unul în tururile preliminare) sunt trecute în contul Fiorentinei.
Cu toate acestea, „Briliantul” nu se va regăsi printre „stranierii” care vor primi, azi, telegrame de convocare la naţională, în vederea partidei amicale cu Polonia, de pe 14 noiembrie, de la Varşovia. Selecţionerul Răzvan Lucescu rămâne astfel consecvent principiului său de a-i elimina din echipa României pe jucătorii indisciplinaţi. I