Zvonurile din lumea presei scrise abunda in ultimul timp: o suta de jurnalisti de la sectia de stiri a New York Times urmeaza sa paraseasca voluntar publicatia sau sa fie dati afara daca refuza; ziarele britanice fac economii drastice; reduceri de personal la editura Condé Nast, a carei revista Glamour pierde opt redactori respectati. In SUA si alte parti ale lumii exista sentimentul ca de mult anticipata implozie a industriei actualitatii se accelereaza, atingand un soi de masa critica. Decanul unei celebre scoli de jurnalism, dand glas unui sentiment comun intre colegi, imi spunea recent: "Noi pregatim studentii ca sa se alature unei profesii care la momentul absolvirii lor nu va mai exista in forma pe care o stim noi".

Realitatea nu poate fi cosmetizata: cititorii de presa scrisa, cel putin in Occident, imbatranesc; cititorii tineri prefera sa se informeze pe internet, unde consumatorii petrec mult mai putin timp cu citirea stirilor decat cei care consuma presa scrisa. Cel mai crunt pentru intreaga industrie este ca oamenii dispusi sa plateasca pentru ziare nu sunt dispusi sa plateasca pentru acelasi continut pe care il citesc acum de pe un ecran. Dar inseamna toate acestea doar moartea stirilor sau avem de-a face cu o evolutie? Cred ca asistam la nasterea a ceva nou. Acum, dupa decesul modelului vechi al relatarii actualitatii, suntem in doliu. Am avut onoarea sa asist la premiera noului documentar "Cel mai periculos om din America" (The Most Dangerous Man in America), un film ce spune povestea lui Daniel Ellsberg, care in 1971 a predat cu mare curaj asa-numitul Dosar Pentagon catre New York Times, cu toata impotrivirea guvernului.

La acea vreme, ziarele erau luate in seama de public si puteau fi o voce puternica, deranjanta pentru potentati. Daca erai presedintele Richard Nixon, nu puteai ignora ce apare pe prima pagina a New York Ti