VORBEAM, în articolul de săptămîna trecută, despre domnul Bogoiu şi despre călătoriile lui, simple jocuri de autoprotecţie în care beneficiarul lor crede cumpănit, anunţînd intrarea în convenţiile modernităţii. Dincolo, oarecum, de modernitate, la pragul unei alte tranziţii (spre ce? spre unde?), călătoriile lui Dimov sînt de-aceeaşi sorginte. Bizarerii blajine, desprinderi colorate de o lume tot mai cenuşie. Cărora nu li se poate găsi nici fantasticul-fantastic, nici miza unei înfruntări pieptişe cu realul, ci doar o plăcere a rătăcirii printre lucruri bineştiute, ca şi cînd le-ai confunda, pe întuneric, sau în altă paletă de culori, ori le-ai da suflete călătoare, cu credinţa primilor strămoşi, mit de oameni singuri, doritori de companie. Să plecăm, în acest voiaj la îndemîna oricui, da şi nu, de la 7 poeme, volumul de versuri apărut în 1968 la Editura pentru Literatură.

Cele şapte poeme sînt: Poemul odăilor, În munţi, Istoria lui Claus şi a giganticei spălătorese, TurnulBabel, Vedeniile regelui Pepin, Mistreţul şi pacea eternă, ABC. Primul e, fără voluptăţile lui Baudelaire, deşi umbra lui de mirosuri otrăvite adie, ici-colo, în atmosfera poeziilor, o invitaţie la călătorie: „Rămîi alături, să privim din toc". Şi sub ochii acestor privitori alăturaţi se deschid odăi în odăi, culori în culori. Poate fi panorama, puţin şuie, a unei case-vagon, poate fi dansul, cu final prevestit, din odăile, întunecîndu-se lent, ale lui Poe, sau pur şi simplu o alunecare printre lucruri de-ale gospodăriei, privite, pentru prima dată, distant. În colţurile spaţiului familiar, parcurs de-atîtea ori, înfloresc secrete, surprize, pe care survolul din cadrul uşii, pînă departe, în capătul celălalt, le scoate la iveală. Un exerciţiu de îndepărtare, şi-o altfel de călătorie în jurul camerei.

În munţi e o excursie spre departele din fiecare. Spre singurătăţi tainice,