Mircea Vulcanescu (3 martie 1904, Bucuresti - 28 octombrie 1952, Aiud) a facut parte din celebra "Generatie 27". A fost filosof, sociolog, economist si profesor de etica român.
Discipol al lui Nae Ionescu, prieten cu Eliade, Noica si Cioran, licentiat in Filosofie si Drept, doctor in Stiinte Economice si Politice la Paris in 1927, s-a preocupat, dupa 1937, de elaborarea unui model ontologic al omului romanesc, conturat indeosebi in "Omul romanesc", "Ispita dacica", "Existenta concreta in metafizica romaneasca" si "Dimensiunea romaneasca a existentei". Acest din urma text este una dintre lucrarile fundamentale pentru spiritualitatea romaneasca.
In perioada celui de-al doilea razboi mondial, Mircea Vulcanescu a fost insarcinat cu gestiunea financiara a treburilor tarii, sarcina de care s-a achitat exemplar, reusind sa dubleze finantele statului, intr-o perioada atat de tulbure cum a fost razboiul si, fapt cu totul remarcabil, fara sa se imbogateasca el insusi. Ca fost subsecretar de stat la Ministerul de Finante (ianuarie 1941 - august 1944) in guvernul lui lon Antonescu, a fost judecat in 1946 si condamnat la opt ani de temnita grea. A murit in inchisoarea de la Aiud.
Se spune ca, inchis la Aiud, alaturi de majoritatea elitei românesti, Mircea Vulcanescu a tinut o serie de conferinte considerate subversive de tortionari, pentru ca le mentinea oamenilor moralul. Drept urmare, a fost izolat, la fel ca alti 12 barbati din celula sa, in hrubele sectiei 1. Acolo au fost dezbracati in pielea goala si lasati intr-un frig cumplit, fara paturi sau scaune pe care sa sada. Epuizat, unul dintre detinuti a cazut din picioare dupa cateva ore. Vulcanescu s-a asezat pe ciment ca o saltea pentru cel doborat, salvandu-i viata. Filosoful a murit insa pe 28 octombrie 1952, bolnav de plamani, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Avea 48 de an
