Mesajul a fost trimis. Multumesc!

91 de cazuri de gripă AH1N1, confirmate �n ultimele 24 de ore

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 6 noiembrie 2009 ·

* Numărul total a ajuns la 707 de cazuri la nivel naţional

Cele 91 de cazuri noi de gripă AH1N1 au fost înregistrate în Bucureşti (20) şi judeţele Dolj (17), Iaşi (12) Arad, Suceava , Botoşani (câte şase), Cluj, Maramureş (câte cinci), Galaţi, Prahova (câte trei), Bacău, Braşov, Constanţa, Vaslui (câte două), Argeş, Ialomiţa, Ilfov, Sibiu, Timiş, Tulcea (câte unu), se arată într-un comunicat de miercuri al Ministerului Sănătăţii. Pacienţii prezintă forme uşoare de boală şi se află sub tratament de specialitate. Ministerul Sănătăţii menţionează că două dintre persoanele confirmate în judeţul Suceava au călătorit în Ucraina, la Cernăuţi, în perioada 26 - 30 octombrie, iar debutul simptomatologiei a avut loc în 31 octombrie. Ambele persoane prezintă o formă uşoară de gripă şi primesc tratament de specialitate, fiind izolate la domiciliu deoarece au refuzat internarea.Totodată, Ministerul Sănătăţii atenţionează populaţia să respecte indicaţiile medicilor cu privire la igiena personală şi recomandă evitarea locurilor aglomerate. În cazul apariţiei oricăror simptome de viroză respiratorie, specialiştii recomandă populaţiei să consulte medicul de familie, care poate recomanda prezentarea la un medic specialist, şi să evite automedicaţia. Izolarea bolnavilor la domiciliu este foarte importantă pentru limitarea răspândirii virusului.Simptomele infecţiei cu virusul gripal AH1N1 sunt asemănătoare cu cele ale virozelor respiratorii, respectiv rinoree, jenă în gât, febră de peste 37 grade, stare generală proastă.Specialiştii spun că numărul mare de cazuri confirmate în această perioadă este cauzat de pătrunderea şi răspândirea virusului AH1N1 pandemic în colectivităţile de copii şi tineri din judeţele Iaşi, Dolj, Prahova şi din municipiul Bucureşti.

Autori: Nicoleta BACIU

* Numărul total a ajuns la 707 de cazuri la nivel naţional

@N_

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 7 minute
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum o ora
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 36 minute
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum o ora
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 3 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

EXCLUSIV DINAMO, azi de la ora 17.00. O altă perspectivă despre incidentele de la Miercurea Ciuc și ce urmează să se întâmple la meciul cu Botoșani!

Cancan acum o ora
Alexandru Brădescu și Cătălin Mureșanu vin cu detalii despre incidentele de la Miercurea Ciuc. Perspective noi și ce ar fi trebuit să facă forurile fotbalului românesc! Discutăm despre jocul echipei problemele din lot: un transfer care nu poate să j

Primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România

HotNews acum 3 ore
Arizona devine primul stat american care îşi deschide o reprezentanță economică în România, iar legislativul statului face prima alocare de fonduri pentru biroul de la București. Anunțul a fost făcut joi de Ambasada României în SUA, care spune că în

Județele cu cele mai mari salarii în prima jumătate a anului: Capitala conduce detașat, cu o medie netă de 5.665 de lei

Mediafax acum 4 ore
Peste 130.000 de joburi și 5,1 milioane de aplicări au fost înregistrate în prima jumătate a anului pe eJobs.ro, potrivit unui comunicat. Din numărul total de joburi, o tremie a avut și salariul afișat în anunțul de angajare. Dacă în ceea ce priveșt

Oana Țoiu despre bugetul UE: Vedem o provocare pentru România

Mediafax acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a prezentat propunerea de buget pentru perioada 2028-2034. Documentul prevede între altele comasarea agriculturii cu domeniul coeziunii, lucru care a provocat nemulțumirea Parlamentului European. Ș

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Portocaliu și Cod Galben

Botosani News acum 53 minute
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instituit: Cod portocaliu, de joi, de la ora 18:00, până vineri, la ora 12:00; Cod galben, vineri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scu

Vremea

București
acum

30°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

26°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°