Cuvântul rostit până la saţietate în legătură cu al doilea roman al lui Faulkner, Mosquitoes (1927) este satiră. Satiră a vieţii intelectual-artistice a comunităţii din New Orleans, satiră a mentalităţii de provincie, satiră a conflictului între generaţii. În realitate, nu există prea multă satiră în cele trei sute şi cincizeci de pagini ale cărţii. Tot ce s-ar putea spune e că textul incorporează o sumă de discuţii dezlânate, de-un nivel intelectual mai degrabă mediocru, şi mai deloc analiza sistematică, informată, asupra mecanismelor creaţiei. Romanul nu trebuie considerat altceva decât este: un pariu, o joacă, o scriere de vacanţă în care e mai recomandabil să urmăm îndemnul franţuzesc, cherchez la femme, decât să găsim inutile subtilităţi. şi în cel mai bun caz, el este o încercare - o nouă încercare - a autorului de a-şi găsi propria voce.

În vara lui 1926, invitat de Jack Stone şi de soţia acestuia, Faulkner soseşte la Pascagoula, Mississippi, unde aceştia aveau o casă de vacanţă. Motivul principal era apropierea de Helen Baird, pe care-o întâlnise în urmă cu un an. Faulkner se agăţase disperat de această nouă idilă, deoarece Estelle, marea lui iubire, îl abandonase pentru alt bărbat. Lucrurile nu mergeau prea grozav nici cu noua „flamă". Familia Baird îl privea cu dispreţ, văzând în el doar un „boem fără viitor." Pe de altă parte, nici Helen nu era prea încântată de asalturile înfocatului amorez, care-şi cultiva accentul britanic şi se îmbrăca fistichiu. Dintr-o neînţelegere în alta, dintr-un eşec sentimental în altul, Faulkner îşi dădea seama că singura lui şansă e scrisul.

Astfel încât, în vara anului 1926, scrie pagină după pagină la romanul pe care-l începuse în periplul european. De data aceasta, ezitările pier ca prin miracol, ritmul scrisului e de-a dreptul frenetic. Se întâlneşte cu Helen, căreia i se laudă cu progresul c