NU ŞTIM prin ce praguri de răscolire trebuie să treacă un om ca viaţa lui să-şi schimbe cu totul direcţia. Cum nu ştim răsturnările în urma cărora, dintr-o fiinţă previzibilă sub unghiul evoluţiei sociale, cineva poate deveni un apostat învăluit într-o aură de legendă. Căci saltul de la treapta rutinei viagere la pragul izbucnirilor inexplicabile ţine de un joc al fluctuaţiilor psihice pe care nimeni nu-l poate anticipa. Vedem metamorfoza omului, îi constatăm neaşteptata desfăşurare, şi apoi renunţăm a o explica, conştienţi fiind că personajul iese din tiparele înţelegerii. Chiar şi elogiile pe care i le vom aduce retrospectiv ne vor întări convingerea că aluatul din care a fost croit e rarisim.

Toma Arnăuţoiu e un astfel de personaj de esenţă inexplicabilă, a cărui identitate nu o poţi defini decît prin setul de latenţe intime care i-au hotărît destinul. In vremuri obişnuite ar fi avut parte de o neîndoielnică carieră militară (absolvise Şcoala Militară de Cavalerie „Regele Ferdinand" de la Tîrgovişte şi în 1944 era locotenent în Armata Regală), ar fi atins un rang social opulent şi s-ar fi bucurat de o bunăstare aşezată în hotarele unei familii prospere. Numai că potriveala sorţii a vrut altfel. Pătrunderea comunismului în România şi desfiinţarea monarhiei i-au schimbat pînă într-atît de drastic biografia, încît numele îi va deveni un simbol de recalcitranţă eroică faţă de regimul bolşevic.

Ca toate ivirile neobişnuite ce încalcă previziunile statisticii, stranietatea lui Toma Arnăuţoiu şi a luptătorilor adunaţi în jurul său vine din stînjenitorul contrast pe care l-au reprezentat în comparaţie cu grosul populaţiei. In România au existat cîteva sute de partizani care au pus mîna pe arme şi au luptat efectiv împotriva trupelor de Securitate. Restul românilor s-a sedimentat în straturile docile ale unui popor care a învăţat să practice