M-am decis să-mi păstrez bunele obiceiuri de pe vremea cînd „Cotidianul” era un ziar şi publicam acolo şi să postez marţea şi vinerea. Doar în cazuri cu adevărat excepţionale, voi intra peste rînd. Şi pentru că toată lumea este fixată pe politica imediată, m-am decis să postez astăzi acest articol cultural, însă, de bună seamă, nu lipsit întrutotul de dimensiuni politice şi etice.

Poate o singură întrebare a fost mai adesea pusă în spaţiul public românesc decît celebra „de ce nu avem un Havel?” – şi anume „de ce nu avem un Nobel?”. Un Nobel în general, deşi ar mai fi cîte ceva de găsit pentru „Medicină”, la un desţărat, sau chiar „pentru Pace”, dar foarte bine ascuns de regimul pacifist al lui Ceausescu, dar mai ales „pentru Literatură”, că aceasta este obsesia culturilor literar-centrate, care sînt culturi cumva minore, cele majore fiind poli-centrice. Acum, avem. Sau, de fapt, nu avem! Pentru că e foarte greu să-ţi dai seama dacă e să te iei după presa românescă, nu de puţine ori chiar şi după cea internaţională.

Premiul „Nobel pentru literatură” aparţine României, pentru că autoarea s-a născut, a crescut şi a publicat primele cărţi aici, başca experienţa traumatică exploatată este una românească! Unii merg chiar mai departe relevînd „meritele” lui Ceauşescu în adjudecarea premiului, devreme ce regimul acestuia i-a asigurat autoarei „toate condiţiile” care i-au provocat autoarei experienţa umilitoare şi traumatizantă ce va fi stat la temeiul cărţilor sale.

Dar sar ceilalţi, care ne avertizează că autoarea a scris nemţeşte chiar şi cînd locuia în România, iar cele mai multe dintre cărţile sale, cele care, de fapt, i-au adus consacrarea internaţională, au fost scrise după expulzarea din România – că asta a fost, nu o simplă schimbare de domiciliu –, prin urmare, premiul aparţine Germaniei. Remarcabilul scriitor, originar tot din România şi s