DACĂ am introduce filmul lui Sokurov în categoria filmelor de dragoste nu am greşi, pentru că despre aceasta este vorba în film, despre cea mai complexă relaţie de dragoste, cea dintre un fiu şi mama lui aflată în ultimele ei ore de viaţă. Sokurov elimină din film orice alt personaj, titlul cuprinde, de fapt, şi distribuţia, pentru că nu mai există nimeni şi nimic în afara cercului magic în care trăiesc cei doi protagonişti. Aşa cum în film nu se întâmplă nimic, nu există decât vag istorie şi oameni într-un trecut îndepărtat, aflăm că mama a fost cândva profesoară. Casa în care locuiesc fiul şi mama se află undeva în mijlocul naturii, departe de orice aşezare, singurul semn de viaţă este cel al unui tren a cărui locomotivă scoate nori de fum gros şi alb, singurul zgomot care aminteşte o prezenţă umană este şuieratul locomotivei. In aceste ultime ceasuri care-i leagă pe cei doi, timpul pare să se fi dizolvat, singurătatea face din mamă şi fiu singurii supravieţuitori, un cuplu inextricabil, imemorial, inefabil. Femeia nu se mai poate ridica singură din pat, dar vrea să se plimbe, fiul o ia în braţe şi o transportă pe o bancă din apropiere unde îi citeşte mesajele din vederi vechi cu istoriile lor îndepărtate. Cine este acel Alexandru care o aşteaptă undeva? Mama nu-şi mai aminteşte. Apoi fiul ei o poartă în braţe de-a lungul drumului de deal, printre ierburile care se mişcă necontenit în foşnetul vântului, o reazămă de un mesteacăn ca să poată privi mai bine peisajul, se opreşte cu ea pe drum, iar apoi o duce în casă unde o aşază pe un scaun şi îi dă să bea puţină apă dintr-o sticlă cu un biberon. Insă mama nu vrea să mănânce, mama vrea să moară, mama nu mai are ce îmbrăca pentru a ieşi din casă. Haina de ploaie este veche şi a prins miros, mama nu mai doreşte primăvara cu pomii înfloriţi, deşi ferestrele casei dau către pomii în floare. Ii spune fiului că l-a nă