Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Botoşani: Elevii de la Şcoala 12, obligaţi să poarte măşti de protecţie

Publicat in Adevarul, vineri 6 noiembrie 2009 ·

Măsura a fost impusă de ieri, după ce un şcolar de 14 ani a fost diagnosticat cu gripă porcină

Copiii iau cu asalt cabinetele medicale din oraş, la primul strănut. Medicii de familie nu mai faţă solicitărilor.

Conducerea Şcolii Generale nr. 12 din Botoşani a dispus ieri ca în unitatea de învăşământ să se intre doar cu mască medicală de protecţie. În plus, accesul vizitatorilor a fost restricţionat.

Măsura a fost luată după ce un elev de clasa a VIII-a a contactat virusul A H1N1. „Elevii şi profesorii sunt obligaţi să poarte măştile atât la ore, cât şi în pauze, până la terminarea programului“, a declarat Maria Bodaş, directorul şcolii.

Măştile au fost primite de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Botoşani şi au fost distribuite tututor elevilor, profesorilor şi personalului auxiliar. Unii elevi minimalizează pericolul şi se feresc să le poarte. „Nu cred că mă voi îmbolnăvi şi oricum nu îmi place să stau cu masca pe faţă“, a spus Daniela, elevă.

Avertizaţi să nu ascundă semnele bolii

Majoritatea copiilor s-au obişnuit însă cu noul „accesoriu“. „E pentru protecţia noastră. Nu e o ruşine să porţi mască. Mie chiar îmi place cum îmi stă cu ea. În plus, profesorii nici nu ne aud când şoptim, dacă o avem pe faţă“, a spus râzând Ionel, elev într-a VI-a. Clasa în care învaţă şcolarul contaminat cu gripă porcină a fost închisă, iar elevii au fost trimişi acasă până pe 11 noiembrie.

Elevii sunt sfătuiţi să se prezinte imediat la medic, dacă apar simptome de gripă. „Clasa va fi dezinfectată peste o săptămână, chiar înainte de revenirea elevilor la ore“, a precizat dr. Gheorghe Apetroaie, director adjunct la DSP Botoşani.

Aceleaşi măsuri s-au luat şi la Seminarul Teologic din Dorohoi, unde un tânăr de clasa a XII-a s-a îmbolnăvit de gripă nouă. Cele şase cazuri de gripă nouă contabilizate până ieri în şcolile din Botoşani a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ion Cernea, fost mare campion la lupte, a murit. Acesta era CĂSĂTORIT cu Irina Loghin

Gandul acum 34 minute
Clubul Sportiv Dinamo a anunţat, marţi, decesul fostului mare campion la lupte Ion Cernea. În palmaresul său ca sportiv se află două medalii olimpice și două medalii mondiale. Acesta a fost soţul solistei de muzică populară Irina Loghin. Ion Cernea

Acte false românești pentru 7.000 de ruși, ucraineni și moldoveni. Printre ei, bărbatul arestat pentru incendierea casei premierului britanic

Gandul acum 3 ore
Pe raza județului Botoșani sunt efectuate 206 percheziții, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Perchezițiile vizează o reţea care, prin intermediul unor funcţionari publici dintr-un serviciu

RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. „Vizează probleme tehnice și cu impact major asupra sistemelor de siguranță”

Gandul acum 2 ore
RAR anunță lista completă a mașinilor rechemate în service. Potrivit reprezentanților, astfel de mașini pot prezenta probleme tehnice și cu un impact major asupra sistemului de siguranță activ și pasiv. La momentul actual, se află în desfășurare o c

Șase polițiști de frontieră de la Vama Cenad, CERCETAȚI într-un dosar de corupție. Care sunt acuzațiile

Gandul acum 34 minute
Polițiștii din cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Timiș au pus în aplicare, marți, cinci mandate de aducere într-un dosar penal privind fapte de corupție comise de șase agenți de poliție de frontieră de la

CCR pregătește indemnizații de câte 180.000 de lei pentru cei trei judecători care își termină mandatul

Gandul acum o ora
Curtea Constituțională (CCR) ar urma să ia o decizie privind cele trei indemnizații de câte 180.000 de lei pentru judecătorii care își termină mandatul, respectiv: Marian Enache, Livia Stanciu și Attila Varga. Potrivit legii CCR, articolul 71, aline

Taxă suplimentară pentru croaziere în Grecia: 20 de euro pentru Mykonos și Santorini

Mediafax acum 29 minute
Ministerul Finanțelor de la Atena a confirmat că taxa va fi de 20 de euro pe persoană pentru Mykonos și Santorini și de 5 euro pentru celelalte insule, conform agi.it. Măsura se aplică în sezonul de vârf, între 1 iunie și 30 septembrie, și vine ca r

Proiect AUR: Statul va prelua integral plata concediilor medicale, iar angajatorii vor putea compensa direct sumele cu CASS-ul datorat

News.ro acum o ora
Deputatul AUR Lucian Muşat a depus în Parlament o iniţiativă legislativă menită să elimine o povară financiară injustă care apasă de ani de zile asupra mediului de afaceri din România. Proiectul prevede obligativitatea companiilor de a plăti din bug

Angajații de la Finanțe cer „instrumentele legale” pentru a lupta cu evaziunea. Este a doua zi de proteste la AJFP Olt

Adevarul acum o ora
Protestele spontane declanșate de angajații Ministerului de Finanțe continuă marți, 1 iulie 2025, în toată țara, chiar după ședința CSAT în care s-a discutat despre evaziunea fiscală - o amenințare la securitatea națională. „Lupta cu evaziunea fisca

Ministrul Transporturilor anunţă că a dat startul oficial proiectării celui mai lung lot al Autostrăzii Unirii – A8, tronsonul Ditrău–Grinţieş (lot 2A), care străbate munţii în judeţele Harghita şi Neamţ

News.ro acum 40 minute
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, anunţă marţi că a dat startul oficial proiectării celui mai lung lot al Autostrăzii Unirii – A8, tronsonul Ditrău–Grinţieş (lot 2A), care străbate munţii în judeţele Harghita şi Neamţ. ”30 iunie 2025 – STAR

Daniel David: Premierul are demisia mea pe masă / Eu am cerut ca, indiferent ce măsuri luăm, din educaţie şi cercetare să nu dăm oameni afară

HotNews acum 14 ore
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat luni seară, la Antena 3, că, indiferent de măsurile care se iau în alte domenii, el a cerut să nu fie daţi afară oameni din educaţie şi cercetare şi nici să nu scadă salariile. „Premierul are demisia mea

Vremea

București
acum

28°
mar.

19°/31°
mie.

19°/29°
joi

19°/31°
vin.

22°/35°
Iasi
acum

25°
mar.

15°/26°
mie.

12°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/32°
Constanta
acum

27°
mar.

19°/28°
mie.

18°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

14°/28°
mie.

11°/28°
joi

15°/32°
vin.

18°/35°
Timisoara
acum

30°
mar.

16°/31°
mie.

15°/35°
joi

17°/38°
vin.

20°/41°