Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu mută electoral cu guvernul virtual PDL-PNL

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 noiembrie 2009 · ·

Chiar dacă preşedintele vrea să anunţe rapid un premier PDL, cu aşa-zisa misiune de a guverna cu liberalii, structura reală a executivului se va contura abia după alegeri. Sursa: Agerpres

Înainte ca rezultatele după primul tur al prezidenţialelor să se tranşeze, preşedintele candidat Traian Băsescu a început deja să caute voturi pentru turul al doilea. Prima ţintă: aleşii PNL din teritoriu, utili pe de o parte prin relaţia directă cu electoratul, pe de alta prin influenţa în conducerea partidului, pe care au câştigat-o după schimbarea lui Călin Popescu-Tăriceanu cu Crin Antonescu.

Concret, Băsescu a venit ieri cu o ofertă de guvern PDL-PNL care să se pună rapid în practică, chiar dacă, în prealabil, nu a avut loc nicio discuţie între cele două partide. Crin Antonescu, însă, l-a refuzat imediat. „În disperare de cauză, în cearcă să trezească simpatia unor votanţi liberali şi să provoace fără succes defecţiuni în tabăra liberală”, a replicat liderul PNL.

În ciuda refuzului său, surse din PDL susţin că preşedintele ar intenţiona să numească, dacă nu astăzi, cel mai târziu luni, un premier cu misiunea teoretică de a face guvern cu PNL, bazându-se pe faptul că, atraşi din timp, o parte din aleşii locali liberali, care vor la guvernare, ar putea înclina balanţa în partid, în faza deciziei de a alege între Băsescu şi Geoană, după primul tur.

Blaga, favoritul PDL

În oferta venită înainte de consultările cu partidele, Băsescu a pus o condiţie PNL: să nu mai pretindă premierul. „În mod categoric, opţiunea mea va fi un guvern de dreapta, PDL-PNL, dacă PNL va renunţa la exigenţa de după alegeri, de a da primul-ministru, cu un premier care să reprezinte partidul cu cele mai multe mandate în parlament”, a declarat el la Realitatea FM.

Potrivit calculelor făcute de liderii PDL înainte de consultările de l

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Metaloglobus a promovat în premieră în Superligă

HotNews acum 31 minute
Metaloglobus București a promovat în premieră în eșalonul de elită al fotbalului românesc, după ce a învins Politehnica Iași cu scorul de 1-0 (0-0), duminică seara, pe teren propriu, în manșa secundă a barajului pentru menținere/promovare în Superli

Inundațiile de la Salina Praid: Mai multe gospodării sunt evacuate de urgență. „Pericol de prăbușire a planșeului vechii mine”

HotNews acum 7 ore
Autoritățile au dispus, în regim de urgență, evacuarea a 10 case aflate lângă Salina Praid, după ce în zonă s-au produs surpări, anunță Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. „În urma evaluării tehnice realizate de experți solicitați de Ministeru

Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației conform căreia Joe Biden a murit în 2020 și a fost înlocuit cu „clone”

HotNews acum 5 ore
Președintele american Donald Trump a distribuit o teorie a conspirației nefondată prin care se pretinde că predecesorul său, Joe Biden, a murit și a fost înlocuit de clone robotice, relatează The Independent. Duminică dimineață, republicanul în vârs

Nicolae Stanciu a SEMNAT cu Genoa. E cel mai bine plătit jucător din echipa lui Dan Șucu

Gandul acum 6 ore
Genoa a anunțat transferul lui Nicolae Stanciu. Căpitanul naționalei tricolore începe contractul de la 1 iulie 2025. Stanciu vine la Genoa ca jucător liber de contract, după ce își încheie înțelegerea cu Damac FC. La italieni are un acord pe doi ani

USR anunță consultări cu sindicatele și patronatele pentru programul de guvernare

HotNews acum 3 ore
USR a anunțat, duminică, printr-un comunicat de presă, organizează o consultare cu confederațiile sindicale și patronale în cadrul procesului de elaborare a programului de guvernare, transmite Agerpres. Consultările sunt planificate pentru marți, 3

Ucraina desfăşoară o operaţiune ”de amploare” împotriva aviaţiei militare în Rusia, anunţă SBU. Peste 40 de avioane, atinse, în baze aeriene

News.ro acum o ora
Ucraina a desfăşurat duminică o serie de atacuri cu drone împotriva unor baze aeriene ruseşti şi au atins peste 40 de avioane într-o bază aeriană situată în estul Siberiei, la mii de kilometri de frontieră, anunţă o sursă din cadrul serviciilor ucra

Comandantul forțelor terestre ucrainene a demisionat după atacul rusesc care a ucis 12 soldați pe poligonul de antrenament

HotNews acum 3 ore
Comandantul Forţelor Terestre ucrainene, Mihailo Drapatî, a anunțat duminică că și-a depus demisia, în urma unui atac rusesc care a ucis 12 militari aflați sub comanda sa, transmite Kyiv Independent. „Am luat decizia de a-mi da demisia din funcția d

Avertizare hidrologică de Cod portocaliu pentru zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă/ Alte câteva judeţe din centrul şi nordul ţării sunt sub avertizare de Cod galben HARTA

News.ro acum 41 minute
Hidrologii au emis, duminică, o avertizare Cod Portocaliu pentru câteva zone din judeţul Braşov, valabilă până luni dimineaţă, la ora 9.00. De asemenea, până luni la prânz, este în vigoare o avertizare Cod galben pentru mai multe judeţe din centrul

Un marinar a dispărut de la bordul fregatei Regele Ferdinand, aflată în misiune

HotNews acum 7 ore
Un marinar aflat la bordul fregatei „Regele Ferdinand”, navă a Forțelor Navale Române aflată în misiune în Marea Mediterană, a dispărut duminică dimineață de la bordul navei, a anunțat Ministerul Apărării Naționale (MApN) într-un comunicat de presă.

Cum s-au furat 16 saci plini cu bani de la Poșta din Timișoara. Explicațiile directorului Poştei Române

HotNews acum 4 ore
Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a explicat că cei 10 milioane de lei furați din sediul central al Poştei din Timişoara, au fost lăsați într-o cameră, nu într-un seif pus în buncăr, așa cum prevede protocolul, iar o persoană care cunoaşte

Vremea

București
acum

19°
dum.

15°/26°
lun.

17°/30°
mar.

18°/30°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

20°
dum.

14°/27°
lun.

16°/30°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
Constanta
acum

15°
dum.

15°/26°
lun.

15°/28°
mar.

18°/24°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

12°/26°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
Timisoara
acum

15°
dum.

14°/28°
lun.

13°/29°
mar.

17°/29°
mie.

18°/30°