Angajarea persoanelor cu handicap este o provocare pentru fiecare stat în parte. Dar când eşti în Uniunea Europeană trebuie să te mişti mai repede în ceea ce priveşte integrarea acestora în câmpul muncii.

Până la urmă, vorbim de 50 de milioane de europeni în această situaţie, dintre care aproape 0,7 milioane sunt români. Avem fondul legislativ necesar pentru programele destinate persoanelor cu handicap, dar ne lipseşte modul eficient de aplicare.

În România, încurajarea angajării persoanelor cu handicap este stabilită printr-o lege din 2006.

Potrivit acesteia, orice firmă cu peste 50 de angajaţi are obligaţia de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puţin 4%. Astfel, la fiecare 50 de angajaţi, ar trebui să fie două persoane cu handicap.

Numai că legea lasă firmelor şi alternative. Prima este plata către bugetul de stat a unei sume reprezentând 50% din salariul de bază minim brut pe ţară, înmulţit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap.

A doua este achiziţionarea, în contul sumei datorate bugetului pentru refuzul de a angaja persoane cu handicap, de produse de la unităţi protejate. Prin lege, aceste firme protejate sunt obligate să angajeze cel puţin 30% din personal din rândurile persoanelor cu handicap.

Declaraţia de la Madrid, angajarea directăşi egalitate de şanse

Potrivit directorului Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu Handicap (ANPH), Iona Mihalea Leşe, în România funcţionează 390 de astfel de unităţi protejate, iar în ele lucrează 1251 de persoane cu handicap. Partea proastă este că, deşi aceste firme le oferă un loc de muncă, ele nu contribuie foarte mult şi la misiunea de socializare a acestor persoane cu cele fără handicap.

Iar obiectivul legislaţiei este tocmai acesta: integrarea persoanei cu dizabil