Luni, 6 noiembrie 1989, fix la ora 9:00, în biroul Elenei Ceauşescu au intrat Silviu Curticeanu şi Constantin Radu. La o jumătate de ceas după raportul celor doi, a sosit Poliana Cristescu (orele 10:00-10:43).
A urmat prima şedinţă a zilei, la săliţă, cu Nicolae Ceauşescu pe aceeaşi nebuloasă temă "O parte din membrii Comisiei de propuneri" (orele 11:00-11:42). În aceeaşi formulare, partea aceasta de program s-a repetat şi după-amiază în agenda Cabinetului 2 (orele 17:35-18:35).
După prima şedinţă din cele patru ale zilei, din nou a fost chemat şeful Cancelariei CC de Elena Ceauşescu (orele 12:45-13:01).
După prânz şi odihna de după masă - consumate ca de obicei în incinta sediului CC -, a urmat altă şedinţă. Între orele 16:30-17:00, Nicolae şi Elena Ceauşescu au indicat ce trebuia făcut, în România socialistă, la capitolul "minerale". Cui?! Încă mister, deoarece nici unul dintre foştii înalţi funcţionari din ministerele, centralele industriale şi comerciale nu şi-a dorit publicitatea apartenenţei sale la "ceauşistele" conclavuri.
O întrevedere cu consilierul de presă Constantin Mitea a avut după aceea Elena Ceauşescu între orele 17:10-17:33. Imediat după cea de-a doua şedinţă pe tema Comisiei de propuneri a Congresului al XIV-lea, s-a intrat în Teleconferinţă (orele 18:35-18:50). Echipată cu tehnologia adecvată, "săliţa" devenea cabina de comandă a României. Toate sediile judeţenelor de partid fuseseră echipate cu "studiouri" de unde primii-secretari, flancaţi de componenţii biroului judeţean de partid, să-i raporteze direct secretarului general. Ni-i putem închipui, în vâlvătăile stresului, pregătindu-se de teleconferinţă. La apelul "ce zici, Aradule?" ori "ce-ai păzit, Ialomiţa?" (căci aşa li se adresa şeful în toate suprem), ţâşneau, ca la armată, în poziţie de drepţi. Producţie de export, arături de toamnă,
