Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Găzarii ştiu ce-i aşteaptă la Şimleul Silvaniei

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 6 noiembrie 2009 ·

După rezultatele excelente obţinute în ultimul timp, pretenţiile celor de la Gaz Metan CFR Craiova au crescut mult, dorindu-se o clasare şi mai bună decât cea ocupată în prezent, locul opt. Optimismul, cuvântul de ordine în tabăra galben-vişinie încă de la debutul în Liga a II-a, se „împacă“ perfect şi cu programul competiţional, pentru elevii lui Ionel Gane urmând altă partidă cu o formaţie nou-promovată, FC Silvania. Craiovenii sunt conştienţi de importanţa acestei deplasări, în cazul obţinerii celor trei puncte, pe lângă un salt în clasament, pot aborda viitoarele dispute cu un alt moral. „Ne aşteaptă un meci dificil cu Silvania. Am studiat adversarul şi pot spune că este o echipă puternică, joacă bine pe propriul teren. Pentru noi este foarte important să câştigăm acest meci, ţinând cont că urmează să întâlnim numai formaţii de calibru în finalul turului, Dacia Mioveni, CSM Vâlcea, Jiul Petroşani şi UTA Arad. Dacă reuşim să ne impunem jocul şi să câştigăm cele trei puncte, altfel tratăm aceste confruntări, nu mai stăm cu grija poziţiei din clasament. Nu pot să spun că ar fi bun şi un egal, pentru că noi vrem victoria. Depinde cum vor sta şi lucrurile pe teren. Poate că după meci voi spune că e bun şi un punct“, a spus „Jerry“ Gane. „Sunt câteva probleme de lot pentru acest meci, cu FC Silvania. Nu pot conta pe Ionuţ Mitroi şi Alin Vigariu, în schimb revine Pătrană. În lot l-am luat şi pe Cătălin Niţu, care s-a refăcut în sfârşit după o accidentare urâtă“, a completat antrenorul formaţiei de la „Depou“.

Nicola: Vrem victoria!

La fel de optimist în privinţa confruntării de mâine s-a arătat şi fundaşul Octavian Nicola. „Sunt convins că ne aşteaptă un meci greu, dar formăm un lot puternic şi capabil să înfruntăm orice adversar. Cred că am dovedit-o deja. Noi tratăm cu maximă seriozitate şi la victorie fiecare meci, indiferent că este amical

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 3 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 3 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 9 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 4 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 10 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Rareș HOPINCĂ, candidatul PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, anunță modernizarea și dotarea școlilor: „Investiții în siguranța și confortul copiilor”

Gandul acum 3 ore
Rareș Hopincă, fost prefect al Bucureștiului și actual candidat PSD-PNL la Primăria Sectorului 2, a anunțat că școlile din Sectorul 2 al Capitalei vor intra într-un amplu proces de renovare, modernizare și dotare cu echipamente „smart”. „Educația și

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
mar.

12°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

12°/26°