Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rugăciuni pentru autorităţi

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 6 noiembrie 2009 ·

În ultima vreme, străzile din Sibiu au fost împânzite de afişe care îndeamnă la „Rugăciune pentru autorităţi”. Iniţiativa aparţine enoriaşilor de la Johannis Kirche, Biserica Sfântului Ioan Botezătorul. Sursa: Bogdan Brylynski La 7.00 dimineaţa, în Johannis Kirche este doar doamna Erika Klemm, cea care a gândit întreg programul Ora et Labora (Roagă-te şi Munceşte), din care fac parte şi rugăciunile pentru autorităţi.

Proiect în trei paşi

„Politicienii sunt foarte ocupaţi. Mai toţi oamenii sunt preocupaţi doar de munca zilnică şi uită de rugăciune. Vrem să redescoperim frumuseţea rugăciunii pentru toată lumea. Trebuie să ne rugăm pentru înţelepciunea guvernanţilor acestei ţări”, spune Erika Klemm. Programul Ora et Labora a început în urmă cu două săptămâni şi este gândit în trei paşi. Primul dintre ele, afişul. „Am pus cam 50 de afişe în tot oraşul, inclusiv în clădirea primăriei, prin care anunţăm oamenii de acest program. Pe lângă biserică trec elevi, oameni care merg la muncă. Vor vedea afişul şi sigur se vor gândi. Atât la rugăciune, cât şi la autorităţi”, explică iniţiatoarea proiectului.

Al doilea este provocarea oamenilor la rugăciune. Chiar dacă nu vin în biserică, Erika Klemm speră să îi convingă să trimită de acasă rugile lor către autorităţi. Iar al treilea pas este ca oamenii să vină efectiv la biserică.

„Să ne rugăm ca fraudele electorale să fie oprite” Cinci minute mai târziu vine şi Anna, o credincioasă obişnuită a bisericii Sfântul Ioan Botezătorul. Rugăciunile încep cu câteva cântece. Caietul conţine cântece traduse în spaniolă, engleză, franceză, germană şi chiar islandeză. După trei imnuri încep rugăciunile propriu-zise.

„Să ne rugăm pentru înţelegerea vremurilor în care trăim. Domnul ne cheamă la unitate şi perseverenţă. Să ne rugăm pentru starea socială, pentru stabilitatea econom

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

INCENDIU la locomotiva unui tren de călători în gara Balota. Circulația feroviară, întreruptă timp de aproape patru ore

Gandul acum 56 minute
Un incendiu izbucnit miercuri dimineață la locomotiva unui tren de călători în gara Balota, județul Mehedinți, a provocat evacuarea a aproximativ 300 de pasageri și întârzieri uriașe în traficul feroviar. Pompierii din cadrul ISU Mehedinți au fost a

O femeie care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de viață, condamnată la închisoare pentru „neglijenţă extremă”

HotNews acum o ora
O femeie din Anglia care şi-a ţinut fetiţa ascunsă într-un sertar în primii trei ani de la naștere a fost condamnată la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru „neglijenţă extremă”, transmite BBC, potrivit News.ro. Fetiţa, despre care procurorii

Aplicaţia informatică de la RAR a redevenit funcţională

Mediafax acum 55 minute
Reprezentanţii Registrului Auto Român anunţă că problema apărută zilele trecute în camera serverelor centrale ale instituţiei a fost remediată. Aplicaţia informatică a redevenit funcţională, au anunţat cei de la RAR. În paralel, sunt introduse în si

SUA a lovit în Siria un depozit de arme furnizate de Iran. Celule jihadiste sunt încă active în zonele rurale și îndepărtate

G4Media acum 3 ore
Statele Unite au lovit marţi în Siria un depozit de arme aparţinând unui grup sprijinit de Iran, a anunţat Comandamentul militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), notează AFP, preluată de Agerpres. „Lovitura a fost efectuată ca răspuns la

Peste 200 de militari vor defila de Ziua Naţională, la Braşov

Buna ziua Brasov acum 7 ore
Ziua Naţională a României va fi marcată la Braşov cu un ceremonial ce va avea loc pe B-dul Eroilor, începând cu ora 12.00. Alături de militari, la festivitate vor participa atât oficialităţi locale şi cadre militare din structuri aflate în compunere

Israelul avertizează libanezii strămutaţi să nu se întoarcă acasă, în ciuda armistiţiului cu Hezbollah

HotNews acum o ora
Un acord de încetare a focului între Israel și Liban, pe o perioadă de 60 de zile, a intrat în vigoare miercuri dimineață. În ciuda acestuia, Israelul a avertizat libanezii strămutaţi să nu se întoarcă la casele lor, potrivit BBC. Asta pentru că, de

The Guardian: Alegătorii din România sunt furioşi. Ce urmează după victoria şocantă a ultranaţionalistului în primul tur? Voturile vor fi urmărite îndeaproape la Bruxelles şi în rândul aliaţilor

News.ro acum 10 ore
După o răsturnare de situaţie în primul din cele trei voturi decisive care ar putea duce la o orientare a României către o poziţie mai pro-rusă şi mai anti-UE, statul membru al UE şi NATO se întoarce duminică la urne pentru un scrutin parlamentar ur

O delegaţie ucraineană face o vizită la Seul pentru a cere arme, relatează presa sud-coreeană

HotNews acum 2 ore
O delegaţie ucraineană condusă de ministrul Apărării, Rustem Umerov, vizitează Coreea de Sud în această săptămână pentru a solicita ajutor în materie de armament care să fie folosit în războiul cu Rusia, potrivit mass-media de la Seul, informează Re

Activist pentru drepturile animalelor, acuzat de atentate, prins după ce a fost căutat de peste 20 de ani de FBI

HotNews acum o ora
Daniel Andreas San Diego, un activist căutat de autoritățile americane în legătură cu trei atentate cu bombă comise în California în 2003, a fost arestat luni în Ţara Galilor, a anunţat marţi FaBI, potrivit News.ro care citează France 24. Activistul

Influencerul Dorian Popa, condamnat la 8 luni de închisoare pentru că a condus drogat

HotNews acum 10 ore
Dorian Popa, cunoscut influencer în rândul tinerilor, a fost condamnat, marți, la o pedeapsă de 8 luni de închisoare cu suspendare, în dosarul penal deschis după ce, în urmă cu un an, a fost prins conducând sub influența drogurilor. Sentința decisă

Vremea

București
acum

mie.

3°/8°
joi

5°/7°
vin.

6°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

-0°
mie.

-0°/6°
joi

3°/9°
vin.

3°/8°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

6°/8°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/5°
vin.

2°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

0°/8°
joi

7°/11°
vin.

5°/7°
sâm.

4°/8°