Ovidiu Răchită şi Florin Moldovan sunt principalii suspecţi în cazul crimei din 2004, când fiul judecătorului Ioan Trifa a fost ucis. „Nu e prima oară când apelez la ajutorul mass-media pentru a face cunoscut ceea ce i se întâmplă fratelui meu. Precizez că nu intenţionez să ies în evidenţă sau să cer milă, însă vreau ca adevărul pe care prea puţini îl cunosc, sau care îl cunosc, îl ţin la secret, să iasă odată la iveală”, explică Marius Răchită.
Martorii plecaţi din ţară la vremea crimei
Acesta a mai precizat în scrisoarea trimisă că în dosarul fratelui său există şase declaraţii a căror autori sunt cu identitate protejată, lucru care nu probează sub nicio formă faptul că Ovidiu Răchită are vreo legătură cu moartea lui Traian Trifa. „Anchetatorii au găsit nişte marionete care să fie dispuse să depună mărturii pentru ca totul să prindă viaţă. Ciudat este că mulţi dintre martorii respectivi, care susţin că fratele meu şi Moldovan le-ar fi povestit cum l-au aranjat pe Trifa, la vremea respectivă nici nu se aflau în ţară, fiind încarceraţi în străinătate, iar ceilalţi nu aveau niciun fel de tangenţă cu Ovidiu sau Florin”, a continuat fratele inculpatului.
În noaptea de 21 spre 22 mai 2004, trupul fără suflare al tânărului de 20 de ani a fost găsit în apropiere de Cetatea Aradului fără urme externe de violenţă. La momentul respectiv autopsia a relevat o serie de leziuni interne, iar anchetatorii au urmărit mai multe posibile piste, de la sinucidere şi până la omor. De-a lungul timpului, cadavrul tânărului a fost exhumat pentru a se mai face încă o verificare de către medicina legală. Astăzi, anchetatorii îi cercetează pentru crimă pe Ovidiu Răchită şi Florin Moldovan. Fratele lui Ovidiu Răchită, Marius Răchită, a trimis presei o a doua scrisoare în care încearcă să aducă argumente solide pentru nevinovăţia fratelui său.