Exista acea categorie a scriitorilor risipiti pe site-urile literare si pe care toata lumea ii asteapta sa debuteze in volum. Faptul ca ei sunt mai exigenti cu propria lor creatie sau ca au mai mult ghinion in relatia cu editurile nu inseamna ca cei ce publica in draci ar fi cu ceva mai buni.
Ilies Gorzo tocmai a iesit din aceasta categorie. Si asa cum poezia lui e altfel decat a confratilor, asa si debutul lui e unul cu flama. Cand vezi masivitatea elastica a Cartii sudate si cand auzi ca inauntru textul isi imparte spatiul cu gravura, iti vine s-o pipai, s-o mirosi, sa tragi de ea, s-o frangi pe genunchi, ca sa vezi ce e ascuns acolo. Asta pentru ca este vorba despre o carte-obiect, lucrata cu migala de poet si de fratele sau, artistul plastic Dumitru Gorzo. Editie limitata, 100 de exemplare. Un obiect de arta mai mult lung decat gros, realizat din pasla sintetica tratata special si prinsa in trei saibe solide sudate. Cartea sudata, cum zice chiar autorul textier, este o carte asudata. La ea s-a muncit imens. In consecinta, nu poate fi citita decat cu flexul. Daca o carte noua, cu paginile inca lipite, are nevoie sa fie dezvirginata cu un coupe-papier, aici este trebuinta de un flex. Carte barbateasca, zavorata in tacerea ei, innebunindu-te de ciuda. In care nu merita sa patrunda decat cei cu mintea taioasa ca un flex.
Intins cat o jumatate de masa, volumul, paradoxal, inchide in el poeme condensate, luate la ciocan pana cand au devenit capsule pocnind de inteligenta si aluzii comice. Multi au fost cei care au cazut in capcana de a considera poemele lui Gorzo bufonerii, parodii, deci refractii ale unor scrieri apartinand altor autori. Poetul, desi mereu pus pe sotii si lansator de sentinte trasnite in grai morosan, nu e un talent in stare bruta. Teasta lui de omulet Gopo e doldora de filosofie clasica, moderna si postmoderna. Nu e de joaca! O