Presedintele Traian Basescu a refuzat, sambata, in timpul unui miting electoral desfasurat in Portul Cetate, din judetul Dolj, sa-i dea microfonul lui Mircea Dinescu pentru a rosti cateva cuvinte pe scena, replicandu-i ca, daca vrea sa vorbeasca, sa o faca la televizor, anunta Mediafax.
Sambata dupa-amaiza, in Portul Cetate, s-a desfasurat un miting electoral organizat de omul de afaceri Gigi Netoiu, la care au participat, pe langa presedintele Traian Basescu, o serie de primari, intre care si edili social-democrati.
Primarul Craiovei, Antonie Solomon, le-a spus celor prezenti, intr-o interventie de-a sa, ca simte emotii atunci cand ajunge in mediul rural.
"In biroul meu de la Craiova am primit presedinti de stat, printre care si pe Traian Basescu, si n-am avut niciodata emotii. La casa mea de la Leamna l-am primit pe Regele Mihai si n-am avut niciodata emotii. Dar cand vin spre mediul rural, intotdeauna am avut emotii. Petre Tutea spunea despre taranul roman ca atunci cand va disparea va disparea ultimul om de pe planeta si vor aparea maimutele in haina. Ceea ce vedeti dumneavoastra seara de seara la televizor, pe cei care dau din gura si il injura pe presedintele tarii, aceia sunt maimute", a spus Solomon, adaugand ca in apropiere "se afla pitulat" Mircea Dinescu, caruia i-a transmis: "Intr-adevar, Traian Basescu n-o sa mai iasa! N-o sa mai iasa cinci ani de la Cotroceni".
La scurt timp, chiar inainte de discursul lui Basescu, pe scena si-a facut aparitia poetul Mircea Dinescu, podiumul fiind amplasat la cativa metri de conacul poetului. Organizatorii evenimentului i-au transmis insa lui Mircea Dinescu ca intai trebuie sa vorbeasca Traian Basescu. Presedintele Basescu si-a rostit discursul, iar in tot acest timp Mircea Dinescu a ramas pe scena, printre sustinatorii actualului sef al statului.
La finalul discu