O călătorie în timp la hanul doctorului Beron, având în faţa ochilor oamenii locului care petreceau cu tarafuri, lăutari sau cimpoieri zicând „Sârba lui Mărunţelu“, bucură sufletul drumeţului în Craiova de odinioară. La fel de captivantă este evocarea timpurilor de altădată de la popasul Hanul Chintescu sau de la Casa Vrăbiescu, care îşi deapănă povestea în pagini lăsate moştenire de iubitorii de frumos şi istorie.

O carte îngălbenită de vreme stă aşezată pe un raft al bibliotecii alături de alte minunate volume din care bunicul citeşte deseori nepotului. Astăzi, noi pagini sunt răsfoite. În faţa focului din sobă, amintirile unui oraş frumos vin să fie depănate. Lăsând la o parte cărţile de joc, poveştile încep să curgă frumos.

Sunt frumoase istorisirile bunicului, nostalgicul pierdut în cotidianul sufocant. O Craiovă plină de întâmplări frumoase prinde viaţă în fiecare seară în faţa focului.

O incursiune în locurile în care, odinioară, hangiţele în port popular cărau carafe cu vin în mirosul îmbietător al mâncărurilor începe să se contureze. La Hanul Doctorului Beron, „duminicile şi sărbătorile“, citeşte bunicul din însemnările unui martor ocular redactate în ziarul Presa din decembrie 1934: „cu mic, cu mare, cu ploştile pline, cu coşuri încărcate cu de-ale mâncării, se îndreptau craiovenii spre «hanul doctorului»... se zmulgeau din căminuri pentru a trăi o zi în plin aer“. În aceste locuri pitoreşti, străjuite de Fântâna Prisaca şi Cişmeaua din Vale, oamenii petreceau cu tarafuri, lăutari sau cimpoieri, zicând „sârba lui Mărunţelu’“ (haiduc de prin părţile locului despre care se spune că ar fi fost prieten cu doctorul Beron, învăţatul medic-cărturar de origine bulgară, naturalizat în România, care a trăit în Craiova între anii 1832-1871). Se adunau laolaltă oameni din popor şi boieri mai răsăriţi, într-o mare veselie.

Fiecare han era deose