Herta Müller, care a fost distinsă recent cu Premiul pentru Drepturile Omului „Franz-Werfel”, acuză Biserica Evanghelică din România de obedienţă în faţa regimului comunist de la Bucureşti. Sursa: Reuters
La ceremonia de decernare a premiului, care a avut loc pe 1 noiembrie, în Biserica Sfântul Paul din Frankfurt, scriitoarea, pe lângă mulţumirile adresate Fundaţiei „Centrul împotriva deportărilor”, a ridicat şi problema „unei nemulţumiri care o macină de douăzeci de ani”, legată, de data aceasta, de Germania, ţara în care trăieşte din 1987, când a părăsit România.
Scriitoarea în vârstă de 56 de ani a relatat, în cuvântarea ţinută la primirea premiului, un incident petrecut în 1989, când împreună cu soţul ei de atunci, scriitorul Richard Wagner, au fost invitaţi să ia parte la un forum în cadrul Congresului Bisericii Evanghelice din Germania („Evangelischer Kirchentag”).
Cu puţin timp înainte de eveniment, celor doi li s-a anulat, însă, invitaţia. „Bizara motivaţie” a Bisericii Evanghelice a fost că cei doi sunt catolici, nu evanghelici.
Müller a făcut, în faţa auditorului din Frankfurt, şi dovada că această decizie a Bisericii Evanghelice Germane a fost luată la presiunea regimului de la Bucureşti.
Cine a colaborat mai mult cu comuniştii?
Müller a citat dintr-o înregistrare a unei convorbiri telefonice care a avut loc între conducerea Bisericii Evanghelice de la Sibiu şi cea a Bisericii Germane.
Autoarea a citit pasajul în care Biserica Evanghelică din România avertiza Biserica Evnaghelică din Germania „să nu se amestece în treburile interne ale României”, ameninţând cu consecinţe. Un asemenea amestec ar fi, potrivit lui Müller, invitaţia adresată ei şi lui Wagner la întrunirea amintită, caz în care colaborarea dintre cele două instituţii ar avea de suferit.
Vo