"Sper din tot sufletul sa ma puteti ajuta"
Povestea lui Luca incepe ca orice poveste a unui copil asteptat cu mult drag. Inutil sa spun ca si eu, ca oricare alta mama, de cand l-am simtit miscand prima data, am si inceput sa fac planuri pentru el. Tot drumul lui in viata era deja trasat. Stiam exact cum am sa ma joc cu el, sa-l plimb, sa-l ajut pentru scoala, si planurile mele avansau in timp, chiar mai departe. Dar inca o data, Dumnezeu mi-a aratat ca nu-i dupa voia noastra... Pana la varsta de un an, Luca a fost un copil normal, s-a dezvoltat ca oricare alt baietel. Totusi, am inceput sa ma nelinistesc cand am observat ca strigandu-l pe nume nu-mi raspunde si nu reactioneaza, sau cand am vazut ca se lasa antrenat intr-o aceeasi miscare fara sfarsit, din care tot eu trebuia sa il opresc. Dar pentru ca in imbratisarile lui ii simteam iubirea, am considerat doar ca este putin diferit de ceilalti. Timpul a trecut si ma amageam singura ca nu este nici un motiv de neliniste din partea mea. Totusi, de fiecare data cand ii cautam privirea si vedeam cum refuza sa se uite in ochii mei, aveam o strangere de inima si simteam ca ceva nu este in regula. Diagnosticul a venit ca un trasnet si nu am fost capabila sa il accept: autism! Trebuia sa fie o greseala! Din nefericire, refuzul meu de a accepta realitatea nu a alungat boala. Imi vedeam baietelul crescand si departandu-se de mine si de cei din jur, din ce in ce mai mult. Il simteam ascuns undeva in adancurile fiintei lui si eram incapabila sa ajung la el. Gandul ca baietelul meu traieste intr-o lume numai a lui, la care eu nu aveam acces, si sentimentul ca nu-l puteam aduce langa mine, ma innebuneau. Si atunci am stiut ca trebuie sa il ajut, ca trebuie sa trec peste mine si toate temerile mele si ca toate puterile si fortele mele vor fi dedicate vindecarii lui Luca.
De atunci au trecut cativa ani. Acum Luca a
