A fost cel mai mare maestru taran al viorii. Daruit cu geniu de Dumnezeu, a purtat spre triumf numele Maramuresului si-al Romaniei pe intregul pamant. Cetera lui va canta totdeauna in sufletul celor care l-au cunoscut

La patruzeci de zile dupa ce a inchis ochii, sufletul lui Ion Covaci, zis Paganini, s-a ridicat la ceruri, pana in fata tronului dumnezeiesc, ca sa cante si acolo, cu vioara sa fermecata, horile morosenesti. Pentru oamenii din satul lui, Salistea de Sus, a fost un gospodar cu suflet bun si curat, care stia a zice in cetera ca nimeni altul. Pentru publicul din Bucuresti si din strainatate, a fost un virtuoz al viorii care se putea lua la intrecere cu orice mare artist al arcusului. Fara scoala, fara studii de muzica, s-a impus prin talentul lui urias, pus in leagan de ursitoare. Si mai avea ceva ceterasul cel mandru, cu camesi de canepa albe, impodobite la maneci cu ciucuri tricolori: o patima uriasa de a canta, de a-si lasa capul cu gingasie peste vioara, lasand sa zboare arcusul pe corzi. Dar Ionu lu' Grigore a murit fara veste, cu vioara in brate, ca sa cante cu ea si pe drumul spre rai. Il plangem, laolalta, toti cei care i-am ascultat muzica, dar ne si consideram norocosi ca l-am cunoscut aievea, in toata magnifica lui stralucire: un taran cu geniu, daruit de Dumnezeu cu harul cantarii si cu puterea de-ai face pe oameni mai fericiti.

Speranta Radulescu,

etnomuzicolog la Muzeul Taranului Roman:

"A fost un om minunat"

- In calitatea dvs. de specialist al muzicii traditionale, l-ati cunoscut bine pe Ion Covaci, zis Ionu lu' Grigore zis Paganini. Care sunt cele mai frumoase amintiri pe care le pastrati despre el?

- L-am cunoscut prin intermediul lui Ioan Pop, conducatorul grupului "Iza" din Hotenii Maramuresului, pe la mijlocul anilor '90 si, la fiecare intalnire pe care am avut-o de atunci,