Magistratul din Iaşi a învăţat în cele două decenii de când profesează că succesul unei şedinţe de judecată stă în atitudinea faţă de inculpaţi.

Când a plecat din Vaslui, oraşul său natal, judecătorul Aurel Dublea nu s-a gândit nicio clipă că va ajunge să ţină în mâini libertatea oamenilor. În adolescenţă s-a bucurat destul de mult de sprijinul bunicului său care a reuşit să-i insufle dragostea pentru justiţie. „Bunicul a fost cel care m-a determinat să aleg această cale“, spune Aurel Dublea.

Înainte de a se gândi să îmbrace roba, judecătorul Aurel Dublea a studiat cu sârg la Liceul de Chimie din Iaşi, unde a absolvit în 1982. „La Facultatea de Drept am intrat al treilea pe listă şi pe atunci trebuia să înveţi serios pentru a fi admis. Era concurenţă foarte mare, mai ales că această facultate era oarecum la modă. Pentru mine a fost o provocare, pe care am acceptat-o cu bucurie“, spune judecătorul. Acesta îşi aminteşte că, la afişarea rezultatelor la admitere, s-a uitat mai întâi pe lista celor respinşi.

„Mi-a luat ceva timp până am văzut că eram admis. A meritat pentru că înainte de Revoluţie magistratura era o carieră sigură şi era imposibil să nu obţii un loc de muncă“, spune amuzat Aurel Dublea. Cu timpul, magistratul şi-a dat seama că teoria în Drept, fără practică, nu ajută. „Unui judecător îi trebuie măcar şapte ani de practică ca să poată spune că este cu adevărat judecător. Dreptul este un fel de matematică a ştiinţelor sociale“, este de părere Aurel Dublea.

Şi-a dat foc în timpul procesului

Judecătorul nu a dus lipsă de surprize în timpul şedinţelor de judecată. Prin faţa lui a trecut primul ieşean condamnat la închisoare pe viaţă după 1989, iar un alt inculpat şi-a dat foc în timpul şedinţei. „Nu m-am speriat. Am reuşit să-mi păstrez cumpătul“, îşi aminteşte Aurel Dublea.

Pe masa judecătorului