In opinia celor mai multi oameni, China reuseste sa treaca neatinsa prin criza financiara internationala datorita cresterii economice din ultimii 30 de ani si a mainii de fier cu care Partidul Comunist gestioneaza problemele tarii.
Solutia chinezilor a atras atentia inca de acum 10 ani cand a reusit sa se protejeze de criza financiara din tarile asiatice cu ajutorul rezervelor uriase prin care si-au asigurat stabilitatea.
Totusi, criza actuala este diferita decat orice s-a intamplat in ultimele generatii, iar pierderile sunt mult mai mari. Chiar daca economia ei a continuat sa creasca, suferind doar o usoara incetinire, la final nici China nu va mai fi la fel, sunt de parere jurnalistii de la Newsweek.
Situatia economica internationala forteaza limitele modelului gasit de chinezi si a impus schimbari in punctele cheie ale sistemului. Vizate sunt suprematia partidului unic, cresterea economica bazata pe export, clasa consumatoare emergenta, avantul sectorului privat, impactul cresterii economice asupra mediului si dorinta de a construi companii la un nivel mondial.
Partidul Comunist nu mai este unit
Puterea si unitatea Partidului Comunist sunt un mit in actualul context. Criza financiara ii dezbina pe comunisti si ii ridica pe populistii din zonele rurale impotriva celor de la orase care nu se gandesc decat la dezvoltarea economica.
Printre populisti se afla si primii doi oameni din partid: presedintele Hu Jintao si premierul Wen Jiabao. Ei isi doresc o crestere economica mai controlata si distribuita echitabil in teritoriu, in special in zonele sarace din vest. De asemenea, ei ar acorda mai multa atentie problemelor de mediu si ar fi mai putin devotati pietei libere.
Opozitia lor consta in elitele urbane de pe coasta de est a Chinei, in frunte cu cei din orasul Shanghai. Ei isi doresc