Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Plătesc chirie pentru a mânca în acelaşi loc cu şobolanii

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 noiembrie 2009 ·

Jumătate dintre chiriaşii de pe Horea 46B sunt restanţieri de aproape un an. Chiriaşii celor trei blocuri sociale din Baia Mare plătesc lunar între 16 şi 30 de lei. Iuliana Balaş are 52 de ani şi un copil bolnav, cu grad de handicap 1 cu deficienţă. Femeia este capul familiei şi spune că abia îşi duce traiul de la o zi la alta. Locuieşte de mai bine de 9 ani în blocul social situat pe strada Horea, numărul 46 B. „Suntem şase într-o cameră. Stau cu băiatul, nora, concubinul şi trei nepoţi. Câştigăm 800 de lei pe lună cu toţii. Abia ne descurcăm”, spune băimăreanca. Plăteşte o chirie modică, de 30 de lei lunar, însă şi aceşti bani pentru ea sunt uneori prea mulţi. „Nu am mai reuşit să ajung cu cheltuielile la zi de patru luni. Nu ar fi aşa mulţi bani, dar trebuie să le dau la nepoţi să mănânce. Hai că noi ne mai luăm de la gură, dar pe ei nu putem să-i lăsăm să moară de foame”, mărturiseşte Iuliana. În situaţia ei sunt alte 98 de familii ce locuiesc în cele trei blocuri sociale situate pe străzile Horea şi Luminişului, care nu şi-au mai achitat dările chiar de luni de zile.

Condiţii de neimaginat

Majoritatea rău-platnicilor locuiesc în blocul de pe Horea 46 care, de altfel, este şi cel mai devastat. Cea mai tragică poveste este cea a familiei Sabo care locuieşte în grupul sanitar al imobilului, din mila vecinilor. Sunt 12 persoane care stau într-o încăpere de 12 metri pătraţi, dintre care cinci copii între 1 şi 8 ani. „Sunt greutăţi mari aici. Am amenajat grupul sanitar ca să locuim şi noi undeva. Nu plătim nimic, însă suntem nevoiţi să mâncăm, în acelaşi loc cu şobolanii şi gândacii”, spune Maria Sabo, de 45 de ani. Venitul familiei Sabo este de 577 de lei, bani ce provin din alocaţiile copiilor. „Nu avem unde să lucrăm cu criza asta. În plus, noi suntem murdari, nu avem unde să ne spălăm şi de asta nu dăm nici copiii la şcoală pentru că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Şofer polonez de TIR, prins când circulă pe contrasens pe A1 Bucureşti-Piteşti. S-a ales cu amendă şi cu permisul suspendat

HotNews acum 30 minute
Un şofer de TIR, cetăţean polonez, a fost amendat de polițiști cu 3.000 de lei și a rămas fără permis de conducere, după ce a fost prins sâmbătă dimineață, 16 noiembrie, în timp ce circula pe contrasens pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, sensul s

Ce a scris presa din Serbia după scandalul de la România - Kosovo: „Haos general provocat de delegația unui stat fals”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Presa din Serbia a răbufnit la adresa kosovarilor după ce aceștia au provocat un la meciul cu echipa națională a României, de pe Arena Națională. Kosovarii au părăsit terenul cu câteva momente înainte de fluierul final și nu au mai dorit să reînceap

VIDEO Rareş Bogdan, atac la USR şi la Dominic Fritz: „Reprezentanţi woke care doreau să rămână bărbaţii însărcinaţi, vor să-l anuleze pe Moş Crăciun, nu vor să spună Hristos a înviat! L-aţi ales primar pe unul”

HotNews acum 45 minute
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a lansat, sâmbătă, la reuniunea regională a partidului organizată la Timşoara, la care au participat mii de liberali, atacuri dure la adresa contracandidaţilor lui Nicolae Ciucă. Rareș Bogdan l-a numit pe Nic

Zelenski: Este cert că războiul se va termina mai repede cu politicile echipei care va conduce acum Casa Albă

News.ro acum 6 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva ţării sale se va „încheia mai repede” decât s-ar fi încheiat în mod normal odată ce Donald Trump va deveni preşedintele SUA anul viitor, relatează The Guardian. „Este

Preţul petrolului Brent a scăzut cu 4% în această săptămână, din cauza cererii slabe din China şi a încertitudinii privind politica dobânzilor în SUA

News.ro acum o ora
Preţul petrolului Brent a scăzut în această săptămână cu 4%, iar cel al petrolului WTI cu 5%, din cauza cererii slabe din China şi a unei posibile încetiniri a ritmului reducerii ratelor dobânzilor Rezervei Federale din SUA, transmite Reuters. Viner

Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă, într-un meci disputat în Texas - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson prin decizie unanimă, câştigând vineri, în Texas, o luptă între generaţii la categoria grea, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Meciul dintre Paul, în vârstă de

FOTO Incredibil! Ce făceau kosovarii în vestiar în timp ce românii așteptau pe teren reînceperea meciului

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
dintre echipa națională a României cu Kosovo din etapa a 5-a a Ligii Națiunilor a avut parte de scene incredibile. cu câteva momente înainte de finalul meciului, acuzându-i pe români de rasism. În timp ce jucătorii români așteptau pe teren, în frig,

Elena Lasconi: În niciun fel USR nu ar guverna cu PNL-ul condus de Iohannis şi de Ciucă / Ce spune despre ascensiunea lui Simion

HotNews acum o ora
Candidata USR pentru funcţia de preşedinte al României spune că dacă va fi aleasă nu va susţine o guvernare în care USR să se alăture unui Partid Naţional Liberal care să fie condus de către cei care controlează acum partidul și că ar guverna cu un

Cel puțin 10 bebeluși au murit într-un incendiu la spital. Alți 16 sunt în stare critică VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin zece nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit în unitatea neonatală a unui spital din Jhansi, în nordul Indiei, a anunţat, sâmbătă, un oficial al guvernului local, citat de AFP. „Din păcate, zece copii au murit”, a declarat, vineri s

Karoline Leavitt, de 27 de ani, numită de Donald Trump secretar de presă al Casei Albe: „Am încredere absolută”

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a făcut a numit-o, vineri, pe purtătoarea sa de cuvânt din perioada de tranziţiei, Karoline Leavitt, în vârstă de 27 de ani, în postul de secretar de presă al Casei Albe, relatează The Guardian. Leavitt a câştig

Vremea

București
acum

sâm.

3°/9°
dum.

3°/10°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°
lun.

3°/11°
mar.

3°/12°
Constanta
acum

sâm.

5°/8°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/5°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/10°
mar.

1°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/6°
dum.

0°/10°
lun.

2°/11°
mar.

4°/12°