Nicoleta Gheorghian şi Viorica Albu au fost arestate, sâmbătă, de Judecătoria Sectorului 3, pentru 29 de zile, magistraţii hotărând ca a treia femeie pentru care procurorii au cerut mandat, Violeta Boerescu, să fie cercetată în stare de libertate.
Decizia judecătoriei, care nu este definitivă, a fost atacată atât de Gheorghian şi Albu, cât şi de procurori, urmând ca recursul să fie judecat de Tribunalul Bucureşti.
Procurorii au propus instanţei arestarea preventivă a Nicoletei Gheorghian, în vârstă de 40 de ani, şi a Vioricăi Albu, în vârstă de 61 de ani, pentru complicitate la înşelăciune, precum şi a Violetei Boerescu, de 70 de ani, acuzată de înşelăciune.
Pentru a vedea cum au fost prinse cele trei femeiaceesează acest link...
Gherasim şi Albu sunt cercetate pentru că, profitând de naivitatea unei alte femei, în vârstă de 58 de ani, i-au furat din casă actele de identitate şi documentele de proprietate ale apartamentului din sectorul 3 în care aceasta locuia, pe care au încercat să îl vândă. Ulterior, cele două au convins-o pe Violeta Borescu să se dea drept proprietara apartamentului în faţa notarului, contra unei sume de bani, pentru a putea semna un contract de vânzare-cumpărare.
Cele trei femei au fost reţinute vineri de poliţiştii bucureşteni, două dintre ele fiind prinse în flagrant în momentul în care încercau să încheie un contract de vânzare-cumpărare pentru un apartament din sectorul 3 cu acte false, potrivit Poliţiei Capitalei.
Gruparea infracţională din care făceau parte cele trei femei era urmărită încă din luna octombrie de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Poliţia Sectorului 3, aceştia având informaţii că vineri, 6 noiembrie, la un notariat din Bucureşti urma să se încheie un contract de vânzare-cumpărare pentru un apartament situat în sectorul 3, în care vânzatoare era o persoană substi