Din ce în ce mai multe dosare penale au fost întocmite pe numele unor gorjeni prinşi la furat de lemne din pădurile judeţului. Joi, 5 noiembrie, poliţiştii din comuna Negomir au depistat pe Constantin R., de 31 de ani, şi Victor R.L., de 34 de ani, care transportau cu o căruţă, pe DJ 674B, un arbore de esenţă fag, în diametru de 40 cm la cioată. Din verificările efectuate s-a stabilit că bărbaţii nu deţineau documente de provenienţă pentru materialul lemnos, care nu era marcat. Poliţiştii au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori, materialul lemnos fiind ridicat în vederea confiscării. În cursul nopţii de joi spre vineri, în jurul orei 1.45, poliţiştii din comuna Peştişani l-au depistat pe Ion C., de 39 de ani, din municipiul Târgu Jiu, în timp ce transporta pe DN 67D cantitatea de un metru ster material lemnos pentru foc. Din verificările efectuate s-a stabilit că şoferul nu deţinea documente de provenienţă. Materialul lemnos a fost ridicat în vederea confiscării şi s-a întocmit proces-verbal de contravenţie, care urmează a fi înaintat Ocolului Silvic Tismana, în vederea stabilirii cuantumului sancţiunii contravenţionale. Din ce în ce mai multe dosare penale au fost întocmite pe numele unor gorjeni prinşi la furat de lemne din pădurile judeţului. Joi, 5 noiembrie, poliţiştii din comuna Negomir au depistat pe Constantin R., de 31 de ani, şi Victor R.L., de 34 de ani, care transportau cu o căruţă, pe DJ 674B, un arbore de esenţă fag, în diametru de 40 cm la cioată. Din verificările efectuate s-a stabilit că bărbaţii nu deţineau documente de provenienţă pentru materialul lemnos, care nu era marcat. Poliţiştii au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori, materialul lemnos fiind ridicat în vederea co