Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Groapă-capcană pe un drum european

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 noiembrie 2009 ·

Peste 30 de şoferi nervoşi au sunat în noaptea de joi spre vineri la 112 solicitând un echipaj de poliţie la ieşirea din localitatea Mărăcineni, spre Mioveni. Motivul: şi-au distrus autoturismele din cauza unei gropi adânci de aproximativ 25 de centimetri şi lată de peste un metru apărută pe Drumul European 574 Piteşti-Braşov.

Şoferii fie au stat zeci de minute în ploaie să schimbe roţile cu pană cu cele de rezervă, fie au plecat remorcaţi. „Mi-am rupt maşina în două. Roţile din faţă sunt distruse, sunt terminate…ăsta nu se poate numi drum european, ci mai degrabă drum de ţară.”, a spus Claudiu Ştefan, unul dintre conducătorii auto afectaţi.

Despăgubiri doar pentru cei cu asigurare

Acelaşi lucru l-a păţit şi Loredana Marinescu. „Mergeam către Câmpulung şi dintr-o dată aud o bubuitură. Tocmai dădusem în groapă. În faţa mea mai erau staţionate opt maşini din aceeaşi cauză“, a spus femeia. Numărul autoturismelor avariate se ridică la peste 30. După câteva ore în care marginea drumului a fost aglomeartă de zecile de maşini în pană, groapa a fost astupată de drumari cu nisip. Măsura este una provizorie.

„Am luat legătura cu firma care se ocupă de asflatare şi poate de luni, dacă ne lasă vremea, vom putea cârpi şoseaua. Dacă şoferii ar fi circulat cu 50 de kilometri la oră, totuşi nu s-ar fi ajuns în această situaţie“, a precizat Ion Moldoveanu, şeful Sucursalei Argeş a Companiei de Drumuri.

Păgubiţii îşi pot recupera banii rapid dacă au asigurare CASCO.  În caz contrar, trebuie să dea în judecată Compania Drumuri Naţionale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 4 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum o ora
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

O cometă rară, vizibilă pentru prima dată în 160.000 de ani

HotNews acum o ora
NASA a anunțat că o cometă strălucitoare ar putea să fie văzută cu ochiul liber începând de luni noapte, pentru prima dată în ultimii 160.000 de ani. Luni, cometa a ajuns în punctul ei cel mai apropiat de Soare, ceea ce determină cât de strălucitoar

Zelenski anunță că a discutat cu Macron despre trimiterea de militari străini în Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre susţinerea Ucrainei şi despre o eventuală ”desfăşurare de continente” militare străine în Ucraina, o idee evo

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 4 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 11 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Nominalizările la Oscar, amânate pentru a doua oară din cauza incendiilor

Mediafax acum 4 ore
Nominalizările pentru cele mai înalte distincţii ale industriei cinematografice vor fi anunţate pe 23 ianuarie. Iniţial, fuseseră stabilite pentru 17 ianuarie şi apoi amânate pentru 19 ianuarie. „Din cauza incendiilor încă active din zona Los Angele

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 2 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/6°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
vin.

0°/5°
Constanta
acum

mar.

0°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
vin.

0°/6°
Cluj-Napoca
acum

-5°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°