Privesc în jurul meu la copiii de până la 12 ani care îţi aruncă priviri ucigătoare dacă îndrăzneşti să li te adresezi cu apelativul "copil", spunându-ţi că ei sunt veritabili preadolescenţi, trecuţi de mult de acea perioadă.

Noua generaţie nu se coboară la nivelul de a cânta 7-8 versuri care se repetă până la sfârşitul melodiei aşa cum făceam noi în "tinereţile noastre", imitându-le pe fetele de la A.S.I.A.

Acum sunt la modă Puya, Lady Gagga şi Hannah Montana, iar fetiţele, toate "boite", cu fusta mult deasupra genunchiului şi bluza decoltată viseză la Zac Efron. Nu am nimic personal cu acest gen de muzică, însă mi-e greu să-mi dau seama ce înţelege un copil de 8 ani din versurile acestor piese. Superman şi Batman, eroii foştilor mei colegi din generală, sunt motive de râs pentru băieţii de acum. Personajele au îmbătrânit odată cu creşterea generaţiei mele, iar acum, când ar fi mai mare nevoie de ele, nu mai pot lupta. Băieţeii se imaginează a fi diverşi roboţi, care în loc să salveze lumea, o distrug. Nimeni nu-şi mai închipuie că e prinţesă sau supererou, nimeni nu se mai bucură de joaca afară... Singura dorinţă a noii generaţii pare a fi aceea de a omorî cât mai mulţi jucători la Counter sau de a cucerii noi teritorii la Metin.

Noi ne chinuiam să legăm prietenii, în timp ce ei vorbesc pe messenger. Ce importanţă are că din 280 de persoane doar pe 50 le cunoaşte? Şi că din aceste 50, doar cu una vorbeşte în fiecare zi, câte 5 ore, despre aceleaşi fleacuri?

Pentru ei pare că nu există diferenţe prea mari între zile sau anotimpuri... E doar mai mult sau mai puţin timp de joacă şi "vbit p mess". În timp ce noi ne jucam fotbal în curtea şcolii, noua generaţie se întrece în golurile pe care le dă KAKA virtual sau monştrii omorâţi de Mario. Nu-i mai pasă nimănui sau nimănui din cei cărora ar trebui să le pese, că eşti bun înt