Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: Încălţămintea de iarnă, vândută ca pâinea caldă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 noiembrie 2009 ·

Comercianţii din magazine şi marile centre comerciale au epuizat marfa de pe stoc Cea mai ieftină pereche de ghete costă 40 de lei, iar o pereche de cizme ajunge şi la 800 de lei. Târgoviştenii mai puţin pretenţioşi s-au orientat spre piaţa de la 1 Mai, Complexul Pavcom şi Complexul Mondial, unde şi-au putut achiziţiona o pereche de ghetuţe din înlocuitor sau chiar din piele, pentru care au plătit sume cuprinse între 40 şi 130 de lei.

Cizmele au fost şi ele la mare căutare, cu toate că sunt ceva mai scumpe, preţurile situându-se între 90 şi 160 de lei. „Atât ghetuţele, cât şi cizmele s-au vândut foarte bine zilele acestea. Aproape că mi-am epuizat marfa de pe stoc. Tot anul nu am avut atâta vânzare. Se dau foarte bine şi încălţările pentru copii, mai ales cele îmblănite, cu toate că ghetuţele şi cizmele pentru cei mici sunt aproape la fel de costisitoare precum cele pentru noi, cei mari. Preţurile variază între 70 şi 120 de lei pentru cele din piele, iar la cele din vinilin, între 40 şi 65 de lei”, a spus Larisa Muşat, comerciantă în Piaţa 1 Mai.

Cizme de 800 de lei, pentru pretenţioşi

Cei cu portofelul plin, care au pretenţii mai ridicate faţă de ceea ce oferă Piaţa 1Mai sau complexele Pavcom şi Mondial, s-au orientat către Libelula My Leonardo, Merloni Center sau Pantheon, unde au găsit încălţăminte de firmă, pentru care au plătit sume cuprinse între 110 şi 800 de lei.

„Mi-am cumpărat o pereche de cizme de ocazie, neîmblănite, cu toc. M-au costat 800 de lei, dar având în vedere faptul că muncesc şase zile din şapte pentru banii ăştia, merit să îmi fac măcar o dată pe an un cadou ceva mai costisitor. Îmi place foarte mult modelul”, a spus Iulia, clientă la My Leonardo.

Reparaţie la preţ de cizme noi

Mulţi dintre cei care plătesc puţin pe o pereche de ghete sau cizme sunt nevoiţi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi: „Haideţi să ne bucurăm mâine! Dar mare atenţie în toate secţiile de votare”

Libertatea acum 16 minute
Cei doi finalişti ai primului tur al alegerilor prezidenţiale din 24 noiembrie 2024 sunt Marcel Ciolacu (PSD) şi Elena Lasconi (USR), indică un sondaj CIRA-AVANGARDE-INSOMAR, realizat la ieşirea alegătorilor de la urne, la ora 19.00. 

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum 39 minute
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Un incendiu a izbucnit în curtea unei firme din Sibiu. Flăcările au înghițit șase mașini

Libertatea acum 16 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seara în curtea unei firme din Sibiu, afectând mai multe vehicule, potrivit News.ro. Pompierii au intervenit prompt pentru a stinge flăcările.

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum o ora
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Nicuşor Dan, după referendum: Oraşul revine la normalitate şi la raţiune

Mediafax acum 36 minute
„Vreau să mulţumesc bucureştenilor care au venit în număr aşa de mare la referendum. Le mulţumesc că au înţeles miza uriaşă pentru oraş a acestui exerciţiu democratic. Prin voinţa lor, oraşul revine la normalitate şi la raţiune, de la care jocuri po

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Kelemen Hunor: Este important să ne susţineţi şi la alegerile parlamentare, fiindcă urmează decizii destul de dificile / UDMR decide în 2 decembrie pe cine susţine în turul al doilea

News.ro acum 27 minute
Candidatul UDMR în alegerile prezidenţiale Kelemen Hunor a afirmat, duminică seară, că pentru reprezentanţii formaţiunii urmează mobilizarea pentru alegerile parlamentare, foarte importante, pentru că ”urmează decizii destul de dificile pentru fieca

Rareş Bogdan: Bătălia se duce între 2 candidaţi de dreapta pentru turul 2. Bazinul suveranist este splitat

Mediafax acum 2 ore
„În acest moment bazinul suveranist este splitat în două şi practic nu mai are şanse de intrare în turul 2, iar bătălia se duce între doi candidaţi de dreapta pentru turul 2. Vă rog din suflet faceţi-vă treaba până în ultima clipă, bătălia ultimelor

Tragedie pe Dunăre. Un bărbat a murit după ce a intrat cu o ambarcațiune în malul Canalului Caraorman

Ziare.com acum 2 ore
A intrat în viteză în malul Canalului Caraorman cu ambarcaţiunea pe care o conducea și și-a găsit sfârșitul în accident. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 37 de ani care a murit, duminică, 24 noiembrie, în timp ce, conform jurnaliștilor tulce

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 6 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

ALEGERI PREZIDENTIALE 2024 - Dosar penal, după ce un alegător a intrat în secţia de votare cu o armă la el

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din Timiş au deschis un dosar penal după ce un fost cadru militar s-a prezentat la o secţie de votare, cu intenţia de a-şi exprima opţiunea la alegerile prezidenţiale, având la el o armă pe care o deţinea legal.

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

2°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°