Agentul de poliţie Daniel Scarlat şi administratorul firmei Active Promotor, Sorin Tănase, i-au convins pe magistraţii Curţii de Apel că nu reprezintă un pericol. Procurorii au spus că persoanele cercetate în acest dosar se află în atenţia lor încă din anul 2006, timp în care s-au strâns probele necesare aducerii în faţa instanţei. Alături de alţi indivizi, cei doi au falsificat acte de maşini şi au fabricat plăcuţe de înmatriculare care au ajuns pe diferite autoturisme din trafic.
„Daniel Scarlat, agent de poliţie, gestionar al atelierului unde se fabrică plăcuţele, a avut acces la logistica şi instrumentele Ministerului Admnistraţiei şi Internelor şi le-a confecţionat ilegal în perioada mai-septembrie 2009“, a spus procurorul Grigore Gill Julien.
Acte şi plăcuţe false cu 700 de euro
Procurorii au prezentat şi interceptările telefonice făcute încă din anul 2006, prin care ar fi fost confecţionate în jur de 150 de plăcuţe de înmatriculare. Anchetatorii au stabilit că întâi se confecţionau plăcuţele şi apoi se falsificau documentele, iar costurile erau undeva la 700 de euro.
„În 2006 şi 2007 eram un simplu angajat, nu gestionar, şi nu am avut acces la materialele din atelier“, a spus agentul de poliţie Scarlat în faţa judecătorilor.