Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pariu pentru Euro 2012!

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 noiembrie 2009 ·

Răzvan l-a convocat pe Daniel Niculae pentru amicalul cu Polonia şi mizează pe el de acum înainte. Unul dintre primele obiective ale lui Răzvan Lucescu, atunci când a preluat naţionala, a fost reabilitarea unor fotbalişti ignoraţi de predecesorul său, Victor Piţurcă. Selecţionerul Răzvan Lucescu a anunţat ieri lotul pe care va miza la partida cu naţionala Poloniei, programată la Varşovia, sâmbătă, 14 noiembrie, de la ora 18.00. Noutăţile absolute ale antrenorului sunt Bornescu şi Daniel Niculae, dar la lot revin şi Cristi Tănase, Săpunaru şi Nicoliţă, care au lipsit la ultimele convocări fiind accidentaţi. Au dispărut, în schimb, petrecăreţii Mutu şi Adrian Cristea, însă şi Tătăruşanu şi Mara, consideraţi ieşiţi din formă.

Revenit la naţională după un an şi două luni, ultimul meci jucat sub tricolor fiind cel cu Lituania, 0-1, disputat la 6 septembrie 2008, atacantul lui Auxerre, Daniel Niculae, nu ascunde faptul că se află în faţa unui nou început. „Mi-a lipsit mult naţionala în ultimul an, aşa cum mi-au lipsit şi golurile, dar şi alte lucruri. Mă cunosc bine cu Răzvan, e antrenorul cu care am lucrat cel mai bine în cariera mea şi consider că am un motiv în plus ca să nu dezamăgesc”, a declarat Nico pentru „Adevărul”.

Între el şi selecţioner au avut loc numeroase discuţii în ultima perioadă, Lucescu încercând să-i întărească încrederea atunci când l-a anunţat că vrea să reclădească în jurul lui atacul naţionalei. El i-a rezervat rolul de titular în centrul ofensivei, intenţionând să pună lângă el un al doilea vârf mai fâşneţ, de tipul lui Gigel Bucur sau Andrei Cristea.

„Niculae şi-a revenit complet după pasa proastă pe care a traversat-o şi, cu el în echipă, Auxerre a ajuns pe locul cinci în campionatul Franţei”, a comentat Lucescu jr convocarea fostului rapidist, care a marcat două goluri în Ligue I în acest sezon.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 8 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 5 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 8 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 13 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 13 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 7 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 12 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 12 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Vremea

București
acum

-6°
joi

-9°/-1°
vin.

-8°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-10°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-6°/-0°
sâm.

-6°/-0°
dum.

-6°/0°
Constanta
acum

-8°
joi

-8°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-10°
joi

-10°/1°
vin.

-5°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-9°
joi

-9°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/6°