Joi noapte (29 oct.), inainte de cantatul cocosilor, atunci cand se aude toaca-n cer, parintele Teofil Paraian, duhovnicul manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus, s-a mutat in cer, printre drepti. Mii de credinciosi l-au insotit pe ultimul drum pe calugarul orb, care desi nu i-a vazut niciodata, i-a cunoscut si i-a iubit asa de tare cu sufletul
Parintele Teofil a trecut la cele vesnice, dupa cateva luni de suferinta, petrecute la Spitalul Clujana, din Cluj-Napoca. Inima i-a cedat, dupa o viata in care a tot daruit-o aproapelui. Dar pana in ultima clipa, marele duhovnic a fost senin. Si-a trait sfarsitul pamantesc nu numai cu demnitate, ci si cu umor. Parintele Sabin Voda, unul dintre fiii sai duhovnicesti, povesteste ca parintele Teofil i-a spus intr-o ultima intalnire: "Cred ca n-o sa ne mai vedem in viata asta. Dar asa-i ca o fost fain?".
Nascut pe 3 martie 1929 (la Toparcea - Sibiu), ca primul nascut intr-o familie cu patru copii, a ramas de mic fara vedere trupeasca. Insa toata viata a avut o nemaipomenita vedere duhovniceasca, asa cum dau marturie toti cei care l-au cunoscut. De aceea a si fost hirotonit preot, in 1960, de catre mitropolitul de atunci al Ardealului, Nicolae Colan. Un orb sa fie preot? Asta e minunea lui Dumnezeu, pentru ca preotul are slujiri pe care nu le poate face daca nu vede.
A fost unul dintre cei mai luminosi si mai invatati calugari ai nostri, duhovnic aspru cu pacatul, dar mereu bland cu pacatosul, plin de harul pacii si al bucuriei. Chiar si mustrarile si le invaluia in bunatate, pentru a nu rani. A fost unul dintre cei mai prolifici scriitori bisericesti, publicand peste 30 de carti, si un neobosit conferentiar - dintre marii duhovnici, a fost cel care a mers cel mai mult prin tara, pentru a le vorbi tinerilor despre cele mai diverse probleme legate de credinta noastra, de la Filocalie si Rugaciunea Inimii,
