Cum s-au procopsit niste femei din Ardeal, cu retetele lor de gemuri si muraturi de pe vremea bunicii
Vechile sate sasesti din sud-estul Transilvaniei arata azi aproape ca acum 500 de ani. Farmec medieval, dar si o anume... pedeapsa. In Saschiz, spre exemplu (un sat in apropiere de Sighisoara), asezare inclusa in patrimoniul mondial UNESCO, reguli severe de urbanism interzic folosirea termopanului, la fel cum norme europene interzic exploatarea intensiva a pasunilor. Toate interdictiile astea sunt menite sa apere identitatea locului: atat faptele iesite din mana omului, case, porti, obiceiuri, cat si minunile nemaivazute ale naturii. Prin 2004, de pilda, in timp ce-si documenta teza de doctorat, un savant englez descoperea 105 specii de plante si de insecte, in numai un metru patrat de pasune. Dar frumusetea nu-i nicaieri intreaga, daca-i subminata de traiul prost care duce la intristare, iar tihna ganganiilor rare si a ierburilor salbatice nu mangaie oamenii de boala saraciei.
Un mic dejun cu idei
Totul a inceput in bucataria pe jumatate ingropata sub ulita a Gerdei Gherghiceanu din Viscri, judetul Brasov, acum vreo cinci ani, pe vremea primilor mesteri englezi veniti in sat la indemnul printului Charles al Marii Britanii, sa restaureze casele sasesti garbovite de timp si de nepasare. Nu se nascusera inca pisoii care fug acum in zig-zag-uri prin curte, iar din cele patru mate intemeietoare de neam, doar una singura privea peste linistea satului. Si, pana sa vina englezii, nu auzise nimeni de vreo gospodina care sa fi indraznit sa nu mai puna aspirina in conserve. "Obicei din bunici".
Gerda Gherghiceanu, gemurile...
Englezii dormeau acolo, in Viscri, in casa cu pisica tacuta, de peste drum de cea cumparata de print, iar in fiecare dimineata, gazda le aseza in fata, la micul dejun, gemuri din niste borcane mititele.
