Totul a inceput in vara acestui an.
Mergeam la piata, cand mama si-a amintit pe parcurs ca ii trebuie niste paine. Chiar daca eram foarte obosita dupa o zi grea de scoala, m-am dus la pravalie si m-am asezat, cuminte, la rand. In timp ce stateam sprijinita de zidul cladirii, ochii mi-au cazut pe o femeie ce hranea un ghemotoc de blanita alba. O mama cu un copil de vreo 8-9 ani urmarea, si ea, cu interes, cum acea vietate napastuita infuleca, de parca ziceai ca are 5 stomace, nu unul. M-am apropiat foarte infipta, hotarata sa fiu prima solicitanta a catelusului. Bine-am facut, fiindca fetita striga ca vrea ea catelul, si mama ei parea hotarata sa i-l faca cadou. Am privit piezis catre ele si i-am spus femeii care hranea catelandrul, ca am neaparata nevoie de el, pentru strabunica mea, care locuieste la tara si nu are pe nimeni, decat un motan. Hotararea mea i-a descumpanit pe ceilalti competitori, si iata-ma stapana a mogaldetei din drum. Imi venea sa dansez de fericire, dar imi venise randul la paine si intre timp aparuse si mama, incarcata de cumparaturi. I-am povestit repede intamplarea si i-am zis ca animalutul acela ar fi un partener de nadejde pentru strabunica. Mama a fost de acord, mai greu, dar a fost, ingaduindu-mi, chiar, sa il duc in brate pana acasa. Ce fericita eram! Fiindca nu stam prea departe de piata, am ajuns repede, si nu a fost nici o problema pe drum. Si nici intalnirea cu tata nu a fost o problema. Fata i s-a transformat toata-n zambet cand ne-a vazut, incat puteai zice ca tot ce astepta pe lumea asta era catelul acela flamand. In bucatarie, bunica a fost si ea fericita, si cat ai clipi a gasit pentru el un castronas cu lapte. L-am dus in balcon, dar ochii lui milosi nu te puteau face sa nu il lasi in casa. S-a jucat cu mingea mea din cauciuc, s-a dat pe picioarele noastre ca pe tobogan, dar l-am dus si la veterinar si a trebuit sa i
