Gorjenii îşi reiau titulatura de agenţii 007 primită în urmă cu doi ani când au înregistrat şapte eşecuri consecutive. În sezonul 2007-2008, în tur, Pandurii au reuşit o „performanţă” greu de egalat, şapte înfrângeri consecutive în tur, Pandurii devenind atunci candidată sigură la retrogradare. Nimeni nu mai dădea atunci şanse gorjenilor care s-au slavat miraculos în retur cu acelaşi antrenor cu care reuşiseră şi acea serie neagră, Eugen Neagoe. Echipa a revenit spectaculos în retur când a reuşit alte şapte meciuri fără înfrângere de data aceasta dintre care şase victorii consecutive.
Condescu: „Nu suntem în criză!”
Cele şapte etape consecutive fără victorie pentru gorjeni nu îi dau emoţii preşedintelui Marin Condescu care apreciază că Pandurii nu e în criză: „Echipa are 16 puncte în acest moment şi merge înainte. Nu suntem în criză, de ce să fim, suntem în obiectiv, încă mai poate fi îndeplint. Mergem mai departe şi luptăm şi putem bate şi Rapidul. Cred că va fi un meci mai uşor cu Rapid decât acesta cu Gloria Bistriţa.” Pandurii vor mai juca pe teren propriu cu Rapid şi Unirea Alba Iulia şi în deplasare cu Poli Iaşi şi Poli Timişoara, având ca obiectiv cel puţin şapte puncte pentru a fi în obiectivul propus de conducere, acela de a obţine cel puţin 23 de punte în tur.
Rezultate Pandurii - ultimele şapte etape
Etapa a VII-a: Steaua - Pandurii 1-0
Etapa a VIII-a: Pandurii - Oţelul Galaţi 2-3
Etapa a IX-a: Dinamo - Pandurii 1-1
Etapa a X-a: Pandurii - Gaz Metan 0-0
Etapa a XI-a: Pandurii - Unirea Urziceni 0-0
Etapa a XII-a: FC Braşov - Pandurii 2-o
Etapa a XIII-a: Pandurii - Gloria Bistriţa 1-1
Rezultatele etapei a XIII-a
Pandurii Târgu Jiu - Gloria Bistriţa 1-1
Internaţional Curtea de Argeş - Universitatea Craiova 0-1
Gaz M