Botoşănenii s-au aprovizionat şi cu medicamente analgezice şi antitermice
Farmaciştii nu mai au nicio mască pe stoc, dar aşteaptă marfă nouă. Medicii atrag atenţia că măştile din comerţ nu protejează suficient.
În ultimele trei zile, farmaciile au vândut peste 6.000 de măşti de protecţie. Speriaţi de apariţia cazurilor de gripă nouă, botoşănenii au golit rafturile farmaciilor. Unităţile şi-au epuizat stocurile şi au făcut comenzi noi. „Am vândut zilnic aproximativ 300 de bucăţi, iar cererile tot vin. Am rămas fără măşti şi am luat legătura imediat cu furnizorii pentru noi provizii“, a spus Adriana Mocanu, asistent farmacist. În funcţie de calitate şi formă, măştile costă între 30 de bani şi 2 lei.
La această oră, în farmacii nu se mai găsesc măşti de protecţie. „Nici măcar pentru noi nu a mai rămas vreuna. Intrăm în contact cu diferite persoane şi noi nu suntem protejaţi. Ne-a luat valul şi nu ne-am gândit la siguranţa noastră“, a declarat Daniela B., angajat farmacie.
Măştile, la modă printre tineri
Dar nu numai măştile sunt la mare căutare în aceste zile. Medicamentele utilizate de obicei în cazul răcelilor se vând ca pâinea caldă. „Se vinde mai mult decât de obicei aspirina, antinevralgicul, algocalminul şi celelalte pilule pentru viroze şi gripă. Oamenii vor să se ştie în siguranţă, mai ales acum, cu noua gripă“, a spus Anca Honceru, asistent farmacist.
Alertaţi sunt şi dascălii şcolilor ocolite de gripa porcină. „Noi nu avem cazuri în şcoală, dar le-am recomandat copiilor să-şi ia măşti pentru siguranţa lor. Ei intră permanent în contact cu elevi de la alte şcoli“, a spus Georgeta Baluş, profesor la Şcoala Generală nr. 7.
Masca de protecţie a devenit deja un accesoriu la modă, mai ales printre liceeni. De la simplele măşti de hârtie la cele folosite în unităţile de urgenţă, adolescenţii se întrec în a le potrivi la vest