Justiţia albaneză a ordonat, sâmbătă, arestarea principalului acţionar al companiei petroliere Taci Oil International, implicat în agresarea unui ziarist care îl criticase, a anunţat tribunalul din Tirana într-un comunicat, informează Agerpres. Rezart Taci, 38 ani, s-a dus el însuşi la poliţie, care lansase un mandat de arestare împotriva lui după un incident în cursul căruia el şi cele două gărzi de corp ale sale l-au agresat fizic cu violenţă pe ziaristul Mero Baze.
Taci a respins acuzaţiile formulate împotriva lui, dar dacă tribunalul îl va declara culpabil, el riscă să fie condamnat la trei ani închisoare, potrivit codului penal albanez.
Mero Baze, redactor şef al ziarului Tema, l-a acuzat pe Taci că vrea să evite să plătească impozite exploatându-şi relaţiile personale cu membri ai familiei premierului Sali Berisha.
Potrivit Agerpres, Taci a cumpărat anul trecut 85 % din acţiunile ARMO, o veche companie petrolieră cu capital de stat, şi a vrut să achiziţioneze clubul de fotbal italian Bologna, dar vânzarea a fost anulată în ultimul moment.