La puburile lui David Larkin se adună, seară de seară, toţi englezii stabiliţi la noi. Ei privesc cu indiferenţă chinurile din politica românească.

După ce a colindat toată lumea, obligat de postul său de conducere într-un mare lanţ hotelier, în ’91, irlandezul David Larkin lasă baltă serviciul şi, la îndemnul soţiei, o româncă pe care a cunoscut-o în Egipt, se mută la Bucureşti. În România mai fusese o dată, înainte de Revoluţie, şi i se păruse „sinistru”. Acum e sigur că pentru această imagine erau de vină Ceauşescu şi comunismul.

Mai întâi a fost „bodega”, apoi pubul

Cu locurile şi românii s-a obişnuit repede, iar prima amintire este legată de Crăciunul petrecut la noi, într-o „bodegă”.

„Aşa aflasem că-i spun românii. Era un frig îngrozitor şi stăteam înghesuit pe o canapea”, îşi aminteşte Larkin.

După câteva pahare de bere rece ca gheaţa, pe irlandez l-a fulgerat ideea să vină cu barul de acasă, să aducă pubul irlandez în România. „Pe vremea aceea nu exista mai nimic şi puteai să faci cam orice fel de afacere”.

Trei ani mai târziu, după ce a scos din buzunar 20.000 de euro, deschide porţile pubului Dubliner, primul local irlandez din România. De atunci se laudă că a adus în ţara noastră pubul pe vremea în care lumea nu prea ştia nici măcar noţiunea termenului.

„Când am fost să înregistrez afacerea şi le-am zis că vreau să deschid un pub, m-au întrebat: «Ce e aia pub?»”, povesteşte, râzând, irlandezul.

Deşi e în România de peste 18 ani, de limba română nu prea s-a îndrăgostit şi crede că e din cauza faptului că e înconjurat de oameni de pe insulele britanice. „Majoritatea clienţilor sunt dintre angajaţii ambasadelor, studenţi sau oameni veniţi cu serviciul în România, care caută un loc să-şi petreacă timpul liber”. Acum, aproape seară de seară, Mica Britanie d