Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hoţul de oameni

Publicat in Jurnalul, duminică 8 noiembrie 2009 ·

Celebrul autor de benzi desenate Jean-Pierre Dirick ne-a vizitat recent ţara, fiind invitat de onoare la Salonul benzilor desenate de la Constanţa, unde şi-a lansat în limba română albumul BD, Hoţul de oameni. Înainte de a ajunge în oraşul de la malul mării, Jean-Pierre Dirick a făcut o escală în Capitală pentru a-şi prezenta şi aici lucrarea. El a fost însoţit de Claudio Melotto, reprezentantul editurii italiene Arcimboldo Global Communication, cea care a editat albumul, şi de actriţa română Iuliana Ierugan, stabilită actualmente în Italia, care este principala artizană a apariţiei volumului în limba română. Aceasta este implicată în numeroase alte proiecte ale editurii, pe care le promovează pe plan internaţional.

Prezentarea a avut loc la Centrul cultural francez, în prezenţa îndrăgitului actor Florin Piersic şi a numeroase alte personalităţi. "Albumul a apărut întâi în Franţa, unde s-a bucurat de un mare succes. Acesta este încărcat în plan emoţional şi afectiv şi şi-a propus în primul rând să sensibilizeze tineretul în vederea protejării animalelor şi a mediului înconjurător. Apoi, graţie suportului editurii italiene Arcimboldo, el a apărut în mai multe limbi, italiană, cehă, croată, română şi bulgară", a declarat Jean-Pierre Dirick.

Editorul Claudio Melotto explică cum a ajuns să publice un album de bandă desenată, având în vedere că editura italiană se ocupă de cultură, de arte şi ştiinţe în sensul general. "În primul rând, pentru că îl cunoşteam pe autor, apoi pentru că această lucrare reprezintă o inversiune între oameni şi animale, este foarte educativă şi am încercat să trezim un nivel de conştiinţă la nivel european, pentru că proiectele noastre se cheamă Artă, ştiinţă şi conştiinţă", a opinat reprezentantul Arcimboldo Global Communication.

Editorii italieni afirmă că albumul va deveni şi piesă de teatru. "Cum Hoţul

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum 9 ore
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum 9 ore
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu de o lună în Ucraina

Mediafax acum 6 ore
Macron a declarat că este nevoie de un armistiţiu limitat, deoarece a recunoscut că ar fi „foarte dificil” să supravegheze o încetare completă a focului, având în vedere lungimea frontului. Într-un interviu acordat ziarului francez Le Figaro, el a s

Regele Charles l-a primit pe Zelenski la Sandringham, semn de susţinere pentru preşedintele Ucrainei / BBC: Spre deosebire de Trump, se pare că regele nu are probleme cu ţinuta lui Zelenski

News.ro acum 8 ore
Regele Charles l-a primit pe Volodimir Zelenski la Sandringham, duminică, un gest fără precedent de solidaritate cu preşedintele ucrainean., relatează independent.co.uk. Întâlnirea a avut loc după ce preşedintele american Donald Trump a stârnit indi

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

Amenzi în valoare de aproape 150.000 de lei aplicate de Jandarmerie la meciul de fotbal Rapid Bucureşti - FCSB/ Acces interzis la competiţiile sportive pe o perioadă de şase luni sau un an, pentru nouă persoane

News.ro acum 6 ore
Jandarmeria anunţă că a aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 149.200 de lei la partida de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti - FC FCSB. Cea mai mare parte a amenzilor o au de plătit organizatorul competiţiei şi firma de pază şi protecţ

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Crin Antonescu, la Giurgiu: Să facem o Românie în care poţi să trăieşti frumos nu doar în Capitală

Mediafax acum 13 ore
„Şantier de construcţie de nave fluviale la Giurgiu. Fabrică de prelucrare a oţelurilor la Giurgiu. IT la Giurgiu. Parcuri solare la Giurgiu”, a continuat el. El a mai spus că „pentru sutele de mii de români care trec cu maşina prin Giurgiu spre vac

Traian Băsescu spune că Georgescu trebuie bătut în alegeri: El trebuie lăsat să candideze şi să fie bătut. După mine, Georgescu nu câştigă alegerile

News.ro acum 8 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că Georgescu trebuie bătut în alegeri, el arătând că acesta trebuie lăsat să candideze şi să fie bătut. Băsescu a mai spus că, după el, Georgescu nu câştigă alegerile prezidenţiale. ”Eu nu ştiu dacă există prob

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

-2°
lun.

-2°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

5°/15°
Timisoara
acum

-4°
lun.

-4°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°