Publicistul şi scriitorul Ştefan Mitroi vă prezintă un altfel de roman, în premieră. Altfel, deoarece nu se înscrie pe linia cărţilor publicate de el până acum, "Recviem pentru Tănase" fiind un portret aproape crud al României de astăzi, cu toate tarele şi năravurile ei. Multe dintre personajele de top ale prezentului se vor regăsi cu bune şi mai ales cu rele în personajele cărţii lui Ştefan Mitroi. O carte veselă, şi tocmai de aceea foarte tristă...
La câteva sute de metri de şoseaua ce ducea la Turnu Măgurele, se zărea, în mijlocul câmpului, un tufan despre care puteai crede c-a pornit spre pădurea din vecinătatea noii biserici. Dar nu ajungea niciodată până acolo. Poate pentru că îi bara fosta cazarmă calea. Ca să o ocolească, ar fi trebuit să traverseze drumul şi s-o ia prin spatele blocurilor ce se aliniau de-a lungul lui, dar îl speriau probabil maşinile care alergau necontenit într-o parte şi-n alta.
Spre răsărit era oraşul, nu se putea pune cu el. Cum ar fi fost ca pe una din străzile acestuia să fie văzut un copac în mişcare? Oamenii se uitau cu răutate la măgarul lui Petruş. Dar la ditamai tufanul?
Pesemne că asta îl şi făcea să stea cât mai departe de oraş. De fapt, tufanul nu se îndrepta spre nicăieri. Poate doar spre propria moarte. Dar pentru asta nu era nevoie să umble, aşa cum, ca să ajungă de la vârsta tinereţii până aici, nu fusese cazul să facă vreun pas. Cu toate acestea, nu şezuse o clipă pe loc. Străbătuse câteva veacuri părând să ştie, după îngândurarea cu care rătăcea prin câmpie, totul sau aproape totul despre lumea din jur.
Dar ce folos, căci lumea aceasta era una fără oameni. Trecea doar câte un stol de ciori pe deasupra. Şi mai era vântul, care se purta când drăgăstos, în sensul că-şi purta degetele prin crengile lui verzi, pieptănându-le, când năbădăios, încercând să-l smulgă din pământ cu rădăcini cu tot. Dar asta e