„Naşa“ lumii interlope chinezeşti a fost condamnată, acum două zile, la 18 ani de închisoare. Ea nu este singurul exemplu de putere mafiotă la feminin. De la bandele din cartierele mărginaşe napolitane şi până la reţelele de crimă organizată din Australia, femeile încep să se impună în universul mafioţilor. Chinezoaica Xie Chaping, 46 de ani, a primit o pedeapsă de 18 ani de puşcărie după ce a fost găsită vinovată de administrarea unei reţele clandestine de cazinouri, de mituirea unor oficiali guvernamentali, dar şi pentru că a sechestrat 16 tineri, pe care îi păstra pentru a-i fi amanţi.
Citiţi şi:
O româncă vorbeşte despre Mafia sicilianăParfumul mafiei la MontrealMiliardarul rus Oleg Deripaska suspectat de legături cu crima organizată
Operaţiunea a făcut parte dintr-o amplă acţiune de distrugere a reţelelor de crimă organizată din China. În oraşul Chongqing, ce numără 30 de milioane de locuitori, sunt în continuare cercetaţi 1.500 de suspecţi, printre care se află cunoscuţi oameni de afaceri şi 14 oficiali guvernamentali.
Se cercetează şi legăturile dintre reprezentanţi ai Guvernului şi Poliţie, care au cooperat pentru a proteja sindicatele crimei. Până nu demult, Xie Chaping a fost protejată de cumnatul ei, adjunctul şefului Poliţiei din Chongqing, care în prezent este şi el cercetat pentru că a condus o vastă reţea de protecţie a gangsterilor locali. Dar Xie Chaping nu este nici pe departe un caz singular de „mafie la feminin“ în lumea crimei organizate internaţionale.
În ţări precum Italia sau cele latino-americane, din ce în ce mai multe femei îi înlocuiesc pe şefii de clanuri (în cele mai multe cazuri, pentru că aceştia se află la închisoare), ajungând să desfăşoare cu succes activităţi criminale ce, până nu demult, constituiau un apanaj strict masculin. Un exemplu grăitor în acest sens îl co