Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sandra a făcut show ca în anii ’80

Publicat in Adevarul, duminică 8 noiembrie 2009 ·

Publicul a cântat alături de artistă piese precum „Maria Magdalena“, „In the Heat of the Night“ şi „Everlasting Love“. Concertul pe care Sandra (47 de ani) l-a susţinut la Sala Palatului din Bucureşti a fost lipsit de farmec. „Regina muzicii disco din anii ’80“ nu a evoluat nici muzical, nici ca apariţie. Artista a urcat pe scena de la Sala Palatului în jurul orei 20.30 şi şi-a început recitalul cu celebra piesă „Maria Magdalena“. A interpretat atât piese mai vechi, precum „In the Heat of the Night“ şi „Everlasting Love“, cât şi melodii mai noi, printre care şi cel mai nou single al ei. Acesta se numeşte „The Night Is Still Young“, iar Sandra îl cântă de obicei împreună cu Thomas Anders, de la Modern Talking. La Bucureşti însă l-a interpretat singură, justificând absenţa lui Anders prin faptul că acesta se afla la Moscova.

Citiţi şi:

Sandra simte că nu mai face parte din România

Coregrafia a fost neinspirată, iar show-ul a avut parfum de anii ’80. Apariţia Sandrei a fost şi ea una învechită. Artista a purtat o bluză cu paiete argintii, la care a adăugat o curea cu ţinte şi o fustă neagră. Pe deasupra a purtat o bluză neagră de voal.

O sală aproape plină

Mulţi dintre fanii care au venit să o vadă pe artistă au spus, cu dezamăgire, că aceasta a făcut playback. Majoritatea a gustat însă piesele pe care le ascultau în urmă cu câţiva ani şi, la sfârşit, au chemat-o înapoi pe scenă pentru bis.

Publicul a fost format în marea majoritate din persoane de vârsta a doua şi a treia, dar au fost prezenţi şi câţiva copii, aduşi de fanii mai în vârstă ai Sandrei. Sala nu a fost plină, dar au fost destul de mulţi oameni. Unii dintre ei s-au ridicat în picioare, au cântat cu ea şi i-au strigat că o iubesc. „Mulţumesc! Ne vedem data viitoare!“, a spus Sandra la sfârşitul show-ului. Printre vedetele car

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum o ora
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Hamas susţine că este gata să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

News.ro acum 36 minute
Un responsabil al Hamas a declarat pentru AFP că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza în cursul „primei faze” a unui acord cu Israelul, care a fost evocat încă de sâmbătă, în zi

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Zeci de animale marine moarte în Marea Neagră, după scufundarea a două petroliere rusești în preajma Crimeei FOTO/VIDEO

Ziare.com acum o ora
Peste 30 de cetacee au fost găsite moarte în mare după ce două petroliere s-au scufundat în Marea Neagră la mijlocul lunii decembrie, a anunţat, duminică, 5 ianuarie, un ONG specializat cu sediul la Soci, în sud-vestul Rusiei, relatează AFP. La 15 d

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum o ora
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum o ora
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 6 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 3 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Bratislav Živković, mercenarul sârb declarat indezirabil în România, ucis de ucraineni în Kursk

Ziare.com acum 3 ore
Bratislav Živković, mercenarul sârb declarat indezirabil în România pentru că acesta spiona pentru Rusia, a murit în luptele din Kursk, anunță surse din Rusia. Informația nu a fost confirmată oficial, dar a fost preluată de numeroase canale de Teleg

Vremea

București
acum

dum.

-0°/4°
lun.

0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

dum.

-2°/3°
lun.

-1°/8°
mar.

3°/9°
mie.

6°/15°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

-0°
dum.

-5°/0°
lun.

-0°/5°
mar.

3°/8°
mie.

6°/10°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/12°