Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Pregătirile ceremoniei organizate la 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului au ajus la final

Publicat in Adevarul, duminică 8 noiembrie 2009 ·

Berlinul a încheiat în weekend pregătirile pentru festivităţile prevăzute luni, la 20 de ani de la căderea Zidului. Sărbătoarea se va deschide la ora locală 20.00, ora României, cu un concert în aer liber al orchestrei Staatsoper din Berlin, sub bagheta dirijorului israeliano-argentinian Daniel Barenboim. Luni după-amiază, cancelarul german Angela Merkel se va deplasa la podul de la Bornholmer Strasse, care a fost unul dintre primele posturi de frontieră ce s-au deschis în urmă cu 20 de ani şi unde mulţimea s-a adunat. " M-am alăturat acestei mulţimi de oameni şi, la fel ca mulţi alţii, m-am bucurat de acea zi incredibil ă", a povestit pe site-ul său Merkel, care va reface traseul luni, împreună cu alţi martori anonimi care au luat parte atunci la evenimente.

În cursul serii, festivităţile vor culmina cu o sărbătoare diplomatico-populară la Poarta Brandenburg , simbolul oraşului şi a fostei diviziune între Est şi Vest.

Fiecare ţară din Uniunea Europeană, care s-a extins la 27 de membri după dispariţia Cortinei de Fier, urmează să fie reprezentată la festivităţile din Berlin. Consultările diplomatice urmează să vizeze în special atribuirea posturilor din noile instituţii pe care UE le-a înfiinţat prin Tratatul de la Lisabona, care intră în vigoare la sfârşitul acestui an.

Liderii celor patru mari puteri care ocupau oraşul vor fi, de asemenea, prezenţi la întâlnire, de la premierul britanic Gordon Brown la preşedinţii francez şi rus Nicolas Sarkozy şi Dmitri Medvedev şi secretarul de stat american Hillary Clinton.

Printre oaspeţii de renume aşteptaţi se află, de asemenea, ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, sau fostul lider anticomunist Lech Walesa .

Oficialii germani şi străini vor pronunţa apoi discursuri, înainte ca sutele de piese de domino uriaşe să fie dărâmate,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 10 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Jannik Sinner după ce a triumfat la Wimbledon: Pur şi simplu îmi trăiesc visul!

News.ro acum 7 ore
Italianul Jannik Sinner a declarat, duminică seară, după ce a câştigat turneul de la Wimbledon, că îşi trăieşte visul. „Înainte de meci, vorbeam că niciodată nu ne-am fi gândit că vom ajunge în această poziţie când eram mici. Era doar un vis, visul

Tragedie lângă Hârșova! Un copil de 14 ani s-a înecat în Dunăre

Cancan acum 10 ore
Ziua de 13 iunie s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din județul Constanța. O tragedie de nedescris a avut loc pe malul Dunării, în apropierea orașului Hârșova, acolo unde un băiat de doar 14 ani a intrat în apă și nu a mai ieșit. Efortu

Detașări bizare la MAE. Oana Țoiu: „Grădinița Bobocel, comuna Moș Ion Roată… Ne uităm cu surprindere”

HotNews acum 7 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a declarat duminică, în legătură cu „sinecuriştii” din ministere şi companii de stat din România, că aceasta este o temă veche, cunoscută de mult timp, „chiar şi de zece ani”. Demnitarul a dezvăluit că la MAE

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 8 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Două medalii de aur pentru tricolori la Campionatele Balcanice de Mountain Bike XCM

News.ro acum 11 ore
România a câştigat duminică două medalii de aur la Campionatele Balcanice de Mountain Bike XCM, care s-au desfăşurat în Bosnia şi Herţegovina. Manuela Mureşan (Dinamo-Mit Clima-BikeXpert) s-a impus la clasa Elite Feminin din cadrul Campionatelor Bal

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

15°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°