Mai mult de 50% din activităţile de proiectare şi testare a componentelor pentru Dacia SUV au fost realizate la Renault Technologie Roumanie (RTR). Designul aparţine altor centre. Mult aşteptatul model sport-utility Dacia este aproape de intrarea în producţie. Anul viitor, gama Dacia se va putea mândri cu primul astfel de vehicul, rezultat din colaborarea tuturor centrelor de design şi tehnologie ale grupului Renault din lume. „La noi există o competiţie strânsă între c
Mai mult de 50% din activităţile de proiectare şi testare a componentelor pentru Dacia SUV au fost realizate la Renault Technologie Roumanie (RTR). Designul aparţine altor centre.
Mult aşteptatul model sport-utility Dacia este aproape de intrarea în producţie. Anul viitor, gama Dacia se va putea mândri cu primul astfel de vehicul, rezultat din colaborarea tuturor centrelor de design şi tehnologie ale grupului Renault din lume. „La noi există o competiţie strânsă între centre în privinţa designului. Activităţi în acest domeniu avem în Franţa, Spania, Coreea, India, Brazilia şi România. Când începem lucrul la o maşină nouă, începe şi o competiţie între aceste centre de design. Nimeni de la un anumit centru nu ştie ce fac în acelaşi timp colegii de la un altul. În final, şefilor de la Paris le sunt propuse schiţe făcute de mai multe centre pentru una şi aceeaşi maşină şi este declarat învingătorul“, spune Philippe Prevel, directorul general al Renault Technologie Roumanie (RTR), într-un interviu exclusiv pentru Capital.
Povestea proiectării unui nou vehicul începe, de fiecare dată, cu studiile de piaţă. Primul pas este observarea dorinţelor manifestate de clienţi. Apoi, inginerii încearcă să îşi imagineze care ar fi cel mai bun răspuns, cea mai bună ofertă pentru clienţi, în viitor. Atât din punct de vedere tehnologic, cât şi din punctul de vedere al designului.
„Proiectarea