Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Miss Universe, reginele frumuseţii, sub ameninţarea bombelor

Publicat in Adevarul, duminică 8 noiembrie 2009 ·

Deşi concursul „Miss Universe” sprijină pacea, au existat ediţii în care competiţia a fost dominată de teamă. În 1972, au avut loc atacuri cu bombă în faţa hotelului în care erau cazate participantele. Marisol Malaret Contreras este prima femeie din Puerto Rico care a fost încoronată Miss Universe. Marisol s-a născut la 13 octombrie 1949, în Utuado. A început să lucreze de mică, după moartea tatălui ei, José Antonio Malaret, pentru că şi mama, Rita Teresa Rossi, suferea de o boală cronică. A fost descoperită de ­make-up artistul Carmen Andino, care a şi convins-o să participe la concursul Miss Puerto Rico, pe atunci patronat de femeia de afaceri Anna Santisteban, una dintre cele mai importante figuri din luma modellingului din această ţară.

Datorită voinţei, comportamentului şi frumuseţii ei deosebite, Marisol a devenit favorită în concurs. Înainte de a câştiga, a lucrat ca secretară la o companie de telefonie. Fata cu părul castaniu şi ochii verzi-albaştri a câştigat titlul de Miss Universe în competiţia care a avut loc la Miami, la 11 iulie 1970. Când s-a întors acasă, Marisol a avut una dintre cele mai fastuoase primiri care s-au ţinut vreodată pe Aeroportul Internaţional Luis Muñoz Marín din San Juan, atunci cunoscut ca Aeroportul Internaţional Isla Verde.

S-a căsătorit de trei ori. Primul soţ a fost modelul Butch James, al doilea, muzicianul Corky Stroman, cu care a avut-o pe singura ei fiică, Sasha, iar al treilea, inginerul cubanez Frank Cué. Malaret a apărut pe coperţile a nenumărate reviste naţionale şi internaţionale. A participat la multe campanii de publicitate şi, din când în când, ţine discursuri pentru femeile care aspiră să devină lideri în afaceri. După ce şi-a încheiat „domnia“, Marisol a rămas o figură publică foarte cunoscută în Puerto Rico, prezentând un show TV, lucrând la radio şi devenind editor al unei reviste. @N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Ordinea de înscriere a candidaţilor la alegerile prezidenţiale pe buletinul de vot, decisă sâmbătă. Lasconi: Pe primul loc e Simion, pe locul doi e Antonescu şi pe locul 3 sunt eu / Ordinea, confirmată de BEC / Nicuşor Dan, locul 11

News.ro acum 13 ore
Candidatlul USR la Preşedinţie Elena Lasconi, care a asistat la tragerea la sorţi pentru stabilirea ordiniii de înscriere pe buletinul de vot a celor 11 candidaţi la alegerile prezidenţiale din 4 mai , a declarat că pe primul loc e George Simion, pe

Cătălin Predoiu – „Autoritățile române sunt la zi cu toate operațiunile din dosarul Visa Waiver”

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritățile române sunt la zi cu toate operațiunile din dosarul Visa Waiver, a declarat, sâmbătă, la Suceava, vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne. El a susținut că amânarea aplicării programului Visa Waiver este determinat

Papa Francisc va reveni duminică la Vatican

Ziua Constanta acum 5 ore
Papa Francisc, spitalizat din 14 februarie pentru o dublă pneumonie, va reveni duminică la reședința sa de la Vatican, unde va fi în convalescență 'cel puțin două luni', a anunțat sâmbătă seara unul dintre medicii săi, citat de AFP. 'Mâine, papa va

MAE emite avertizare de călătorie pentru Turcia, după protestele din capitala Ankara, Istanbul, Izmir şi alte mari oraşe

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în această perioadă în Turcia asupra faptului că este recomandabil să verifice cu atenţie traseul deplasării ţinând cont de f

Polițist din Bacău, găsit împușcat la scurt timp după ce a intrat în tură. Ce bănuieli au anchetatorii

Ziare.com acum 12 ore
Un poliţist de la o secţie rurală de poliţie din judeţul Bacău a fost găsit împuşcat, vineri seară, la scurt timp după ce a ridicat armamentul din dotare pentru a intra în tură. Tânărul, care activează în cadrul Poliţiei de câteva luni, a fost găsit

Un nou val de praf saharian lovește România în următoarele ore. Ce zone vor fi cele mai afectate

Ziare.com acum 12 ore
Începând de duminică, un nou val de praf saharian va plana deasupra României. În zonele în care sunt anunțate precipitații zilele viitoare, ar putea apărea așa-numitul fenomen de „ploi murdare”. Praful saharian va putea fi observat în sudul României

Intervenție dificilă a salvamontiștilor pentru recuperarea a doi turiști în Munții Maramureșului

Ziua Constanta acum 5 ore
Astăzi, 22 martie a.c., salvamontiștii se află într-o acțiune de căutare și salvare a doi turiști aflați în drumeție în Munții Maramureșului. Potrivit Salvamont Maramureș, doi turiști, cu vârste de 24 si respectiv 26 ani aflați pe un traseu cu zăpad

Un deputat prorus este dat în urmărire internațională de autoritățile din Republica Moldova

Ziua Constanta acum 6 ore
Autoritățile de la Chișinău au dat în urmărire internațională un deputat prorus care a dispărut în ziua în care a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru corupție, relatează sâmbătă Reuters. Șeful Inspectoratului General al Poliției din Chișin

Marcel Ciolacu spune că Victor Ponta va rupe din electoratul PSD atât de mult cât a rupt şi Mircea Geoană: Este o copie la indigo a ceea ce se întâmplă

News.ro acum 11 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat sâmbătă că Victor Ponta va rupe din electoratul PSD, la alegerile prezidenţiale, atât de mult cât a rupt şi Mircea Geoană, el menţionând că este o copie la indigo a ceea ce se întâmplă. Marcel Ciolacu a f

Anunțul momentului din Ucraina. Kievul ar fi de acord să organizeze alegeri prezidențiale. „Este un aspect cheie în conflict”

Ziare.com acum 8 ore
Trimisul special al președintelui SUA, Steve Witkoff, a declarat că autoritățile ucrainene au fost de acord să organizeze alegerile prezidențiale. El a făcut anunțul într-un interviu cu jurnalistul Tucker Carlson. „Da, ele vor avea loc. Au fost deja

Vremea

București
acum

dum.

7°/18°
lun.

8°/18°
mar.

13°/22°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

dum.

6°/11°
lun.

6°/18°
mar.

10°/19°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

6°/9°
lun.

8°/13°
mar.

11°/16°
mie.

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/15°
lun.

10°/17°
mar.

9°/17°
mie.

9°/12°
Timisoara
acum

dum.

6°/15°
lun.

11°/19°
mar.

10°/19°
mie.

10°/16°