Primul spectacol la Satu Mare a circarilor din Ungaria a fost pe placul sătmărenilor. Şi în această seară de la ora 18, Arkan dresorul de lei, fachirul Jafar, iluzionistul Vittorio, acrobatul Eduardo şi clovnul Pepi promit show.
Circul Internaţional „Budapesta“ a avut premiera aseară la Satu Mare, fiind amplasat pe Drumul Careiului, în apropiere de Praktiker. Începând cu ora 18.00, spectatorii sătmăreni s-au bucurat, timp de două ore, de un spectacol de excepţie. Chiar dacă, din cauza vremii defavorabile, numărul de spectatori nu a fost cel aşteptat, profesioniştii circului au reuşit să creeze atmosferă, ţinându-i cu sufletul la gură pe cei prezenţi prin numerele impresionante de iluzionism, acrobaţie sau dresură. Şi parada animalelor exotice, a cailor arabi, aruncarea de cuţite la „Roata morţii“ sau „Gennie“, Duhul lămpii lui Aladin au fost printre momentele preferate de sătmăreni.
Numere în premieră la Satu Mare
Amfitrionul show-ului, Coco Dimitriu afirmă că spectacolul de la Satu Mare aduce în arena circului mai multe premiere.” Suntem pentru primadată la Satu Mare, iar o bună parte dintre artişti, de renume mondial, sunt pentru primadată în România. De exemplu, Arkan dresorul de lei poate fi văzut pentru prima dată la Satu Mare, la fel şi celelalte numere de senzaţie“, afirmă Coco Dimitriu. Acesta mai spune că, zilele viitoare, odată cu îmbunătăţirea vremii se va monta şi un număr de motociclism acrobatic extrem de periculos. „ Din cauza vremii, nu s-a putut monta echipamentul pentru numărul de motociclism şi acrobaţie „Ghost Rider“, terenul fiind prea umed pentru ancorarea harnaşamentului greu de 400 de kilograme, însă la următoarele spectacole vom face şi acest număr de senzaţie“, mai spune Coco.
Sătmărenii au fost plăcut impresionaţi de spectacolul oferit, cei mici fiind atraşi în special de dresura de lei, dar şi de „Pov