Iată că, după căderea rând pe rând a comunismului, a turnurilor gemene, a consumismului sălbatic, cade acum şi mitul vaccinurilor atotputernice. Viteza cu care pandemia de gripă nouă se răspândeşte în toată lumea, lăsând neputincioase armate de virusologi, laboratoare şi fabrici de medicamente, ne dezvăluie încă o dată fragilitatea noastră ca specie. Iluzia injecţiei care ne proteja an de an de gripă s-a destrămat ca un fum, în faţa unui virus mai deştept şi mai fâşneţ decât toţi savanţii lumii. Ca nişte bunici obosiţi, care încearcă din răsputeri să prindă din urmă zvârluga „copilului teribil” al naturii ce zburdă acum pe toată planeta, oamenii în halate albe îşi smulg părul încercând să găsească o capcană pentru vedeta momentului, virusul A/H1N1.

În urmă cu 2.400 de ani, Hipocrate menţiona, în Perint, o epidemie de tuse, urmată de pneumonii şi alte simptome specifice gripei. Prin secolul al XVIII-lea, o pandemie de gripă a cuprins două treimi din populaţia Romei şi trei sferturi din populaţia Marii Britanii. A fost atunci botezată „influenza”, de la expresia italiană „influenza di freddo” („influenţa frigului”).

Francezii i-au zis „grippe”, de la „agripper” - „a prinde”. Ajunsă până pe cele două continente americane şi în Indiile de Vest, a fost considerată una dintre cele mai severe pandemii din istorie. În perioada Primului Război Mondial, gripa spaniolă a omorât cam 100 de milioane de oameni. 25 de milioane au murit în primele săptămâni, cam tot atâţia cât a ucis SIDA în 25 de ani. Ceva mai recent, în anii 1968-1969, o epidemie de gripă pornită din Hong Kong s-a extins la scară planetară, producând 700.000 de decese.

Chiar dacă suntem cu un pas mai avansaţi decât în urmă cu un secol, istoria ne oferă un remake în timpul căruia pandemia timpurilor moderne va schimba cu siguranţă mentalităţi, obiceiuri şi destine. Pentru c