Este deja campion mondial la amatori şi nici nu concepe să nu aibă în vitrină şi marele trofeu la profesionişti
Este deja campion mondial la amatori şi nici nu concepe să nu aibă în vitrină şi marele trofeu la profesionişti
Cristi ar fi putut să fie un foarte bun handbalist, dar n-a fost să fie. Până în 2004, viitorul lui părea mai mult legat de sportul cu mingea, decât de cel cu mănuşi. A păşit însă într-o sală de box şi a rămas impresionat de acest sport.
„Omul care m-a trimis într-o sală de box este chiar dirigintele meu din clasa a IX-a, Felix Păun. El mi-a recomandat să vin la sală”, îşi aminteşte boxerul Cristi Ciocan.
Prima dată când a intrat într-o sală de box a avut un mare sentiment de... ruşine. “Mi-era frică să nu mă fac de râs, că nu ştiu să lovesc. Trei zile am stat pe lângă sală, dar până la urmă am intrat. Eram, pe atunci, un copil nebun, îmi plăcea să muncesc, făceam sport toată ziua”, mai spune boxerul gălăţean.
Campionul greilor
Primul concurs mare la care a participat a fost Campionatul Naţional de Juniori, la doar trei luni după ce a intrat prima data într-o sală de box. A ajuns în finală şi s-a bătut cu Bogdan Dinu, campionul mondial de cadeţi de la acea vreme.
“N-am să uit niciodată acest meci. Am luat bătaie la doar două puncte, dar arbitrajul nu a fost corect. Îl bătusem”, povesteşte Cristi Ciocan. Nu s-a lăsat însă influenţat de acea decizie greşită a arbitrilor şi a continuat să se antreneze.
Rezultatele nu au întârziat să apară. În doar patru ani de activitate sportivă, tânărul boxer gălăţean a câştigat nu mai puţin de 14 medalii, dintre care trei sunt de aur. La loc de cinste în vitrina cu trofee este medalia de aur de la “Mondialele” din 2006, desfăşurate în Maroc.
“Nici acest meci nu o să-l uit prea repede. Am boxat în finală cu un «malac» din Uzbekistan. După prima repriză condu
